Trebuie sa treci prin umilinta ca sa ajungi sa iubesti

Azi am vazut "Tectonica sentimentelor" in mica sala Atelier a Teatrului National din Bucuresti. Recunosc ca ma pierd de fiecare data pana ajung in acea sala pentru ca e o intrare destul de intortocheata si usor ilogica prin faptul ca trebuie sa te duci pe la Teatrul de Opereta, asta evident pana cand se va intampla renovarea TNB-ului si mutarea definitiva a Operetei, dar asta este o alta poveste.
Sa trecem putin sa vorbim despre spectacolul regizorului Nicolae Scarlat sau a Ilincai Goia pentru din punctul meu de vedere, actrita sa intre foarte bine in rolul papusarului.
Textele lui Eric Emmanuelle Schmitt au o poezie, au acea doza de emotie care ajuta spectatorul sa vibreze si mai mult decat orice, spun povesti.

"Tectonica sentimentelor" poate fi usor comparata cu o telenovela in care fata saraca, aici si prostituata, cu aspiratii universitare este folosita de catre femeia superioara, comparabila cu perfectiunea feminina a secolului XXI, dar care in final ramane cu Fat Frumos. Povestea sufera putin la nivelul de verosimilitate, doua prostituate romance sunt salvate de pe strada de o deputata, Diane, care nu face asta pe gratis, ci pentru a le folosi, initial cu un scop aproape nobil, pentru ca tanara Eline sa il cucereasca pe Richard caruia sa-i ofere sprijin si dragoste in ultimele luni de viata, apoi pentru a le transforma in unealta razbunarii ei.
Intr-un decor simplu (alb-negru-rosu) al lui Ştefania Cenean, spectacolul sufera prin prisma faptului ca ii lipseste viziunea regizorala, montarea traieste aproape exclusiv prin forţa textului si prin interpretare, facand astfel parte din noua tendinta a spectacolelor romanesti care se rezuma doar la a creea ceva care sa placa publicului. Dar spectacolul traieste prin prisma actorilor, prin rafinamentul Ilincai Goia, prin farmecul lui Liviu Lucaci, prin originalitatea, naturaletea Tamarei Cretulescu (pe care o puteti vedea si in serialul "In deriva in rolul Mariei) si al lui Carmen Ionescu.
"Tectonica sentimentelor" un spectacol despre iubirea intarziate, despre orgolii distructive, despre razbunari nejustificate si vieti pierdute si salvate. Un spectacol bucurestean care se afla pe lista "de vazut"!

Craciun fericit!

De ziua Romaniei

Azi e 1 Decembrie. Azi e ziua Romaniei. Asta noapte vorbeam cu o buna si draga prietena care mi-a spus simplu si naiv: "Azi e ziua Romaniei, mica de ea!" si daca azi e ziua ei inseamna ca azi nu ii putem reprosa nimic, azi e ziua, singura zi in care romanul e roman. Azi e ziua in care romanul se bucura sa vada marsul soldatilor, a tancurilor, azi bea, mananca, sarbatoreste in cintea tarii SALE. Azi e ziua in care televiziunile au programe speciale, in care scot artileria grea, in care se lupta pentru a castiga orice roman tolanit pe canapea. Azi e o zi speciala. Azi e singura zi in care ne permitem sa spunem ca spuntem romani. Maine, 2 decembrie o sa fie ziua in care totul o sa fie la fel, soferii se vor injura in traficul foarte aglomerat, oamenii isi vor injura politicienii pe care ii platesc din propriul buzunar, copiii vor urla ca vor nu stiu ce bomboane sau nu stiu ce jucarii, iar parintii vor urla si ei ca nu au bani, ca "e criza", deci maine o sa fie o alta zi, o zi normala.

Azi, 1 Decembrie, eu vreau sa le fac cadou romanilor momentul cu Oana Pellea de la TEDx 2010. Si exista un motiv pentru care fac asta, acela ca maine ar trebui sa intelegem ca a trai in Romania nu e o scuza pentru viata pe care nu reusim sa ne-o face pe placul nostru. Cum zice Oana Pellea "viata e pe zile" si asta ar trebui sa ne faca sa ne uitam in oglinda in fiecare dimineata si sa vrem sa facem lucrurile astfel incat sa ne placa ce vedem...pentru ca tu in fata ta nu o sa-ti poti da niciodata scuza "traiesc aici, in Romania, stii si tu cum e...e greu, e cam nasol, nu poti sa faci ce vrei si cum vrei, e greu!".

Hai sa traim in Romania noastra!