La sase ani voiam sa fiu Testoasele Ninja

L-V:8-16 cu Lari Giorgescu este un spectacol despre noi, despre copilul care la sase ani voia sa schimbe lumea, salvand ponei, care ajuns la scoala tocea informatii total nefolositoare si care la douazeci de ani ajunge sa lucreze 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana, oferind amabil informatii despre programul cinematografelor.

Spectacolul este o productie a Teatrului LUNI de la Green Hours si tanga Project. Eu l-am vazut ieri, adaptat pentru Teatrul de Vara din Herastrau in cadrul Proiectului Ludika: Teatrul unor nopti de vara. Imi place mult aceasta initiativa ca timp de trei saptamani, incepand cu 25 iulie, in fiecare zi de luni, sa poata fi urmarit un spectacol de teatru, contra unei donatii de un leu. Aspectul Teatrului de Vara din Parcul Herastrau, recunosc ca mi-a amintit de spectacolele de pe litoral.

L-V:8-16 este un spectacol de Ioana Paun, dupa "Cred ca nu m-ati inteles bine" de Rodrigo Garcia si texte de Ioana Paun. Piesa ne prezinta un singur personaj si viata lui controlata de reguli, care se aseamana foarte mult cu a noastra. Spectacolul este impartit in trei sectiuni. Prima parte ni-l arata pe Alex, un tanar care la 6 ani voia sa schimbe lumea. Sa devina, pe rand, fotbalist, pictor, cantaret si mai apoi, testoasele ninja.

A doua parte a spectacolului ni-l prezinta pe elevul Alex. Preocupat sa nu faca greseli la dictare si mai apoi constiincios sa toceasca despre daci si romani, triunghiul echilateral, zacamintele de aur din Muntii Apuseni sau sa recite poezii de Eminescu. Alex este ca orice elev prins in sistemul educational romanesc, un copil care trebuie sa stie putin din toate, un mediocru si nicidecum un savant.

In partea finala a actiunii, Alex se maturizeaza. Ajuns la 24 de ani, copilul de sase ani care vrea o lume mai buna intra in armata de tineri care lucreaza 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana intr-un birou cu un monitor, un mouse, un telefon si niste casti. Lumea acestora se invarte in jurul serviciului executat pentru a-si putea plati ratele. Ei nu sunt decat niste oameni care in timpul liber stau in garsoniera lor si se uita la televizor sau se chinuie sa ajunga la Movieplex.

L-V:8-16 este un spectacol despre noi. Nu vine cu solutii, ci ridica o problema: diferenta dintre ceea ce vrem si ceea ce ajungem sa fim. In cele 50 de minute ajungi sa te detasezi, sa razi, sa te bucuri, dar la final iti dai seama ca si tu ai fost copilul care la sase ani ai vrut sa salvezi un ponei, care la scoala erai scos la tabla ca sa reciti lectia si mai grav, ca si tu poti avea aceeasi viata monotona, calculata si ingropata in rate.
Un spectacol care trebuie vazut pentru Lari Giorgescu!

Trebuie sa treci prin umilinta ca sa ajungi sa iubesti

Azi am vazut "Tectonica sentimentelor" in mica sala Atelier a Teatrului National din Bucuresti. Recunosc ca ma pierd de fiecare data pana ajung in acea sala pentru ca e o intrare destul de intortocheata si usor ilogica prin faptul ca trebuie sa te duci pe la Teatrul de Opereta, asta evident pana cand se va intampla renovarea TNB-ului si mutarea definitiva a Operetei, dar asta este o alta poveste.
Sa trecem putin sa vorbim despre spectacolul regizorului Nicolae Scarlat sau a Ilincai Goia pentru din punctul meu de vedere, actrita sa intre foarte bine in rolul papusarului.
Textele lui Eric Emmanuelle Schmitt au o poezie, au acea doza de emotie care ajuta spectatorul sa vibreze si mai mult decat orice, spun povesti.

"Tectonica sentimentelor" poate fi usor comparata cu o telenovela in care fata saraca, aici si prostituata, cu aspiratii universitare este folosita de catre femeia superioara, comparabila cu perfectiunea feminina a secolului XXI, dar care in final ramane cu Fat Frumos. Povestea sufera putin la nivelul de verosimilitate, doua prostituate romance sunt salvate de pe strada de o deputata, Diane, care nu face asta pe gratis, ci pentru a le folosi, initial cu un scop aproape nobil, pentru ca tanara Eline sa il cucereasca pe Richard caruia sa-i ofere sprijin si dragoste in ultimele luni de viata, apoi pentru a le transforma in unealta razbunarii ei.
Intr-un decor simplu (alb-negru-rosu) al lui Ştefania Cenean, spectacolul sufera prin prisma faptului ca ii lipseste viziunea regizorala, montarea traieste aproape exclusiv prin forţa textului si prin interpretare, facand astfel parte din noua tendinta a spectacolelor romanesti care se rezuma doar la a creea ceva care sa placa publicului. Dar spectacolul traieste prin prisma actorilor, prin rafinamentul Ilincai Goia, prin farmecul lui Liviu Lucaci, prin originalitatea, naturaletea Tamarei Cretulescu (pe care o puteti vedea si in serialul "In deriva in rolul Mariei) si al lui Carmen Ionescu.
"Tectonica sentimentelor" un spectacol despre iubirea intarziate, despre orgolii distructive, despre razbunari nejustificate si vieti pierdute si salvate. Un spectacol bucurestean care se afla pe lista "de vazut"!

FNT o mare si profesionista organizare

In seara asta a avut loc prima reprezentatie a spectacolului "Regele moare" a lui Silviu Purcarete. Nu o sa vorbesc aici nici despre viziunea regizorala, nici despre prestatia actorilor, nici macar daca subtitrarea a fost buna sau nu a fost deloc, ci o sa ma refer la organizarea unui eveniment. Si spun eveniment pentru ca orice montare "marca Purcarete" este primita cu entuziasm. Mai ales ca "Regele moare" o sa plece dupa FNT intr-un turneu international.
Dar cum spuneam nu o sa vorbesc despre spectacol si asta pentru nu am putut intra. De aceea o sa ma folosesc de acest post pentru a ridica niste intrebari la care poate cineva o sa-mi raspunda sau poate nu....
Incep prin a sublinia ca pentru niciuna dintre cele doua reprezentatii ale spectacolului nu au fost puse biletele in vanzare, asa ca fie erai actor, fie cronicar, fie aveai vreo pila pe undeva pe la vreun teatru poate, fie nu intrai. Adica ori esti pe lista ori astepti la usa si se stinge lumina si pleci acasa.
Problema pe care o am eu pleaca de la faptul ca intr-un Festival National de Teatru nu se gasesc bilete pentru spectacole ceea ce mi se pare inadmisibil pentru ca normal ar trebui sa se adreseze spectatorului de rand. In conditiile in care la un spectacol ca "Masura pentru masura" mai mult de jumatate de sala era formata din oameni care nu si-au cumparat bilet, imi dau seama ca ma insel profund. Criticiilor de teatru li se adreseaza acest festival? Cu alte cuvinte,  ei abia in festival vad aceste spectacole, lucru usor contradictoriu. Spun asta pentru ca teoretic spectacolele alese in FNT ar trebui sa reprezinte cele mai bune productii ale stagiunii trecute, ori acest lucru se poate decide in functie de cronicile pe care le primesc de la spectialisti. Pentru a face o cronica trebuie sa vezi spectacolul.
FNT reprezinte atat o "vitrina de spectacole" pentru spectatorul de rand, cat si o "piata" pentru straini, dar ma gandesc ca cei din urma nu or umple o sala de teatru.
In acelasi timp, ma intreb oare ce ar prefera un actor, un public format doar din actori, regizori, cronicari si prieteni de-ai lor ori din oameni care isi platesc bilet, asta insemnand ca isi doresc sa vada spectacolul respectiv? Eu cred ca se simte diferenta dintre cele doua categorii. Se simte sinceritatea unui public "nespecialist", dar caruia, de bine, de rau te adresezi si pe care trebuie sa-l convingi si sa-l cuceresti.
In concluzie, indignarea mea porneste de la faptul ca este inadmisibil ca in Festivalul National de Teatru sa existe spectacole exclusiviste si interzise publicului de rand si mai ales la un teatru de stat.

Masura pentru masura

"Buna seara, nu stiti pe cineva care face un casting pentru un actor din provincie?", aceasta este una dintre problemele  artistului de provincie si se intreaba si actorii lui Matthias Langhoff din "Masura pentru Masura". Un spectacol care prezinta pe trecerea lui William intr-o viata in compania unor curve si calugarite, popi si perversi, asceti si asasini, exact cum este si viata noastra.
Langhoff este unul dintre cei mai importanti regizori ai spatiului fraco-german. Acesta crede ca "teatrul nu ar trebui să mascheze întâmplările vieţii, sau să disimuleze scandalul permanent, ci ar trebui să le conştientizeze în noi" si asta se vede in viziunea sa regizorala din "Masura pentru masura".
Scheletul pe care este creat spectacolul este partitura lui András Hatházi. Castigator al premiului UNITER pentru cel mai bun actor, acesta face un dublu-rol, interpretandu-l pe duce foloseste un registru clasic, sobru, dar cand ii da viata lui Pompeius registrul sau se schimba radical, exact precum o face si garderoba sa, trecand la un stil de baiat din spatele blocurilor vieneze, de peste mandru de "meseria" sa.
Pe de alta parte, problema cea mai mare a spectacolului este ca actorii isi joaca rolurile rigid, fara insa a se juca cu ele si de aici lipsa de credibilitate.

 Spectacolul are un decor impresionant care se roteste in functie de text. Pe o parte avem o manastire, pe cealalta un bordel, exact ca dedublarea pe care o au si personajele din text. Si decorul traverseaza sala pentru a accentua stilul interactiv. Lucru pe care il face si stand-up-ul de la inceputul celei de-a doua parti in care se vorbeste despre situatia social-politica a Romaniei de azi, despre cum functioneaza puterea, despre independenta maghiarilor si rigiditatea romanilor la diversitate culturala.
La polul opus, acest stil intereactiv scade din calitatea textului original. Inserarea glumelor cu tenta politica, a lozincilor politice au rolul de a castiga prea comercial si prea usor publicul.

Pentru cei care au vazut "Trei surori" sau "Cantareata cheala" de la Teatru Maghiar din Cluj or sa fie surprinsi de abordarea dinamica si deloc traditionala a spectacolului. Un spectacol care imbina teatrul clasic cu cel interactiv, muzica cu dansul.

"Masura pentru masura" un spectacol al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj prezentat la Teatrul Bulandra in cadrul Festivalului National de Teatru, editia a XX-cea.

Topul stagiunii

Revista saptamana de teatru Yorick ne propune, acum ca am tras cortina la final de stagiune, topurile celor mai bune spectacole din capitala si a celor mai buni actori. Eu va dau podiumul, restul il gasiti pe site-ul revistei http://yorick.ro/ , unde poti sa-ti votezi si tu favoritii!

Cele mai bune spectacole ale stagiunii in Bucuresti

1. Livada de visini, de A.P.Cehov, regia Felix Alexa, Teatrul National Bucuresti

2. Sfarsit de partida, de Samuel Beckett, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Metropolis

3. Cantareata cheala & Lectia, Eugen Ionesco, regia Victor Ioan Frunză, Teatrul de Comedie

Cele mai bune actrite ale stagiunii in Bucuresti

1. Oana Pellea pentru rolul Tanti Roz din “Osar si tanti Roz”, dupa Eric Emmanuel Schmitt, regia Chris Simion, Teatrul Bulandra

2. Virginia Mirea pentru rolul Dna Smith din “Cantareata cheala & Lectia”, de Eugen Ionesco, regia Victor Ioan Frunza, Teatrul de Comedie
3. Luminita Gheorghiu pentru rolul Vera din “In Piata Vladimir”, de Ludmila Razumovskaia, regia Petru Hadarca, Teatrul Nottara

Cei mai buni actori ai stagiunii in Bucuresti

1. Mihai Constantin pentru rolul Clov din „Sfarsit de partida”, de S. Beckett, regia Al. Tocilescu, Teatrul Metropolis

2. Marius Manole pentru rolurile Lopahin si Oscar din „Livada de visini”, de A.P. Cehov, regia F. Alexa, TNB si respectiv „Oscar si Tanti Roz”, de E. Emmanuel Schmit, regia. C. Simion, Teatrul Bulandra, Bucuresti.
3. Razvan Vasilescu pentru rolul Hamm din „Sfarsit de partida”, de S. Beckett, regia Al. Tocilescu, Teatrul Metropolis

Oana Pellea si Chestionarul lui Proust

Revista Yorick s-a gandit sa se joace cu Chestionarul lui Prosut, pe care ei il considera o forma simpla si putin dura de a te face sa spui adevarul… In numarul 33 al acestei reviste, Oana Pellea a intrat in joc si iata ce a iesit!

1. Principala mea trasatura.
Nu stiu.
2. Calitatea pe care imi doresc s-o descopar la un barbat.
Umorul.
3. Calitatea pe care imi doresc s-o descopar la o femeie.
Umorul.
4. Ce pretuiesc cel mai mult la prietenii mei.
Pe ei.
5. Principalul meu defect.
Sunt incapatanata.
6. Ocupatia mea preferata.
Sa rad.
7. Fericirea asa cum o visez.
Sa fiu cu cei ce ii iubesc.

8. Care ar fi cea mai mare nefericire.
Sa-i pierzi pe cei ce ii iubesti.
9. Locul unde as vrea sa traiesc.
Pe mal de apa.
10. Culoarea mea preferata.
Negrul.
11. Floarea mea preferata.
Floarea miresei.
12. Pasarea mea preferata.
Vrabiuta.
13. Prozatorii mei preferati.
Gogol, Cehov, Dostoievski.
14. Poetii mei preferati.
Nichita, Eminescu, Poe.
15. Eroii mei preferati din literatură si din viata reala.
Tata.
16. Eroinele mele preferate din literatura si din viata reala.
Mama.
17. Compozitorii mei preferati.
Mozart.
18. Pictorii mei preferati.
Leonardo
19. Ce urasc cel mai mult.
Prostia si Rautatea.
20. Darul pe care as vrea sa-l am.
Sa pot zbura.
21. Cum as vrea sa mor.
Zambind.
22. Greselile care-mi inspira cea mai mare indulgenta.
Cele facute din timiditate.
23. Deviza mea.
Nu am
24. Starea mea de spirit actuala.
Foarte buna

Tot in acest numar, un interviu cu Oana Pellea care ne spune ca "Pe scenă sunt eu de-adevăratelea", aici tot interviul: http://yorick.ro/oana-pellea-pe-scena-sunt-eu-de-adevaratelea/

FNT-ul Cristinei Modreanu

Pe 14 iunie, in cadrul unei conferinte de presa, Cristina Modreanu selectioner unic si director artistic al Festivalul National de Teatru (30 octombrie -7 noiembrie 2010), ajuns in acest an la cea de-a 20 a editie, a anuntat selectia.

Cristina Modreanu a declarat: "Ca structura, FNT a ramas in mare parte ca in 2008 si 2009, fiindca am dorit sa inchei rotund acest mandat de selectioner. In schimb, am hotarat ca in 2010 sa nu mai separam productiile independente de selectia oficiala pentru ca acestea difera doar ca sistem de productie, nu din punct de vedere artistic".
Abia a anuntat selectia si Cristina Modreanu are deja primul contestatar si poate nu fara motiv... Asta pentru ca imi vine foarte greu sa cred ca niciun spectacol de la Teatrul Bulandra nu merita sa fie selectat si mai mult decat atat, ca nu o sa vad in festival niciun spectacol semnat de Tompa Gabor. Si semnele de intrebare referitoare la selectia spectacolelor facuta de doamna Modreanu se bazeaza si pe ce s-a intamplat in anii precedenti...si spun asta pentru ca daca spectacole precum "Cum traverseaza Barbie criza mondiala" sunt in FNT, atunci trebuie sa apara intrebarile pe care si le pune si Claudiu Goga: "ce vrei? cum gandesti? care-ti sunt criteriile?".

Mai jos aveti integral scrisoarea deschisa adresata Cristinei Modreanu, de catre Claudiu Goga, Directorul Teatrului „Sica Alexandrescu”, regizor si membru in Senatul UNITER:

"M-am gandit mult daca merita sa-ti scriu aceasta scrisoare.
Stand cu stiloul in mana si cu hartia alba in fata mi-am dat seama ca mai fusesem in aceasta ipostaza de trei ori in ultimii 3 ani. De fiecare data voiam sa te intreb acelasi lucru. De fiecare data am renuntat. Ce rost avea? In haosul asta? In confuzia, delirul si lipsa de valori cu care ne confruntam? Acum era, deci, a patra oara si aproape renuntasem cand mi-a venit in minte o imagine – o bucatarie mica, ora 5 dimineata, un barbat singur fumeaza aplecat peste un text. Deodata ii tasneste sangele pe nas… O sa-ti developez mai tarziu aceasta fotografie.
Trebuie sa stii ca fac parte dintre regizorii care nu dau prea mare importanta felului cum isi manageriaza spectacolele dupa premiera. Desi mi-e clar ca gresesc, continui sa o fac. Pe de-o parte, dintr-o imensa timiditate, iar, pe de alta parte, pentru ca nu ma intereseaza premiile, festivalurile, box-office-ul si astfel de chestii. Asta pentru ca am senzatia ca la noi onorurile in teatru spun foarte multe despre cei care le acorda si nu spun aproape nimic despre cei care le primesc.
Ca director de teatru, insa, sunt condamnat sa ma intereseze ce se intampla cu spectacolele teatrului meu, cine, cum si unde le vede, cine si cum apreciaza munca actorilor si a intregului colectiv. Pe scurt, sunt obligat sa-mi pese daca Teatrul „Sica Alexandrescu” participa sau nu la Festivalul National de Teatru (care se vrea, sper, o rama a tuturor celor mai bune spectacole din tara). Pentru cine nu stie, trebuie sa spun ca Teatrul „Sica Alexandrescu” a participat din anul 2002, de cand am devenit directorul sau, la toate editiile Festivalului National de Teatru, cu exceptia uneia (selectioner era, atunci, Marina Constantinescu).
Revin. Director fiind, eram obligat sa urmaresc cu atentie selectia la Festivalul National de Teatru, gandirea teatrala a selectionerului si intotdeauna am avut senzatia ca am inteles-o (poate cea mai transparenta a fost cea a Marinei Constantinescu).
Prima data cand n-am inteles ideea, gandirea teatrala a selectionerului a fost in primul an in care tu ai devenit selectioner. Atunci a fost si prima data cand am vrut sa-ti scriu, cand am vrut sa te intreb – ce vrei? cum gandesti? care-ti sunt criteriile? Am renuntat.
Anul trecut, Teatrul „Sica Alexandrescu” a fost selectionat in Festivalul National de Teatru cu spectacolul „Lapte negru” in regia mea, dar nici atunci n-am inteles cum s-a facut selectia. A fost a doua oara cand am vrut sa-ti scriu, cand am vrut sa te intreb – ce vrei? cum gandesti? care-ti sunt criteriile? Am renuntat.
As dori sa observi ca nu as putea fi acuzat ca aveam vreo nemultumire personala, ca regizor, din moment ce tu selectionasei chiar spectacolul meu.
Anul acesta nu ai selectat nici un spectacol al Teatrului „Sica Alexandrescu”. Intrebarea mea este aceeasi: ce vrei? cum gandesti? care-ti sunt criteriile?
Este adevarat ca, in acest an, in plina campanie de selectie pentru Festivalul National de Teatru, mi-ai trimis si am primit in calitatea mea de senator UNITER un e-mail in care propuneai Senatului UNITER criteriile de selectie pentru Festivalul National de Teatru. Nu stiu daca Senatul le-a votat sau daca macar au fost supuse dezbaterii (nu am putut fi prezent la toate sedintele Senatului). Atunci a fost a treia oara cand am vrut sa-ti scriu. Am renuntat. De aceasta data am renuntat din jena. Desi din decenta n-am sa reproduc aici e-mail-ul (poate cu alta ocazie), era evident ca acele criterii erau facute pe genunchi si ca nu faceau decat sa legitimeze un „anume” fel de selectie. Erau exact ca acele caiete de sarcini care se fac la licitatii astfel incat sa castige cineva anume. Dar poate gresesc, poate intre timp criteriile tale s-au schimbat si atunci revin cu intrebarea: ce vrei? care sunt criteriile de selectie? Cum gandesti tu teatrul si un Festival National?
Si de ce un spectacol precum „Puterea obisnuintei” de Thomas Bernhard nu face parte din aceasta selectie? Ce criterii nu a indeplinit? Te rog si te provoc sa facem in mod public o analiza a spectacolului, cat mai amanuntita si in toate compartimentele lui. (Te rog sa incepi prin a te documenta asupra lui Thomas Bernhard, pentru ca, mi-ai marturisit ca nu stii nimic despre el si a trebuit sa-ti povestesc biografia lui.)
Mi-ar placea ca discutia (publica) sa fie una profesionista si decenta, daca poti (spun asta pentru ca am vazut ca in alte dispute publice, cu criticii Alice Georgescu si Mircea Morariu limbajul tau a fost departe de decenta).
Repet – vrand sa preintampin ideea ca sunt nemultumit ca nu ai selectionat spectacolul meu „Puterea obisnuintei” – aceasta scrisoare ti-o adreseaza directorul teatrului si nu regizorul Claudiu Goga.
Daca lucrurile ar sta altfel, atunci ti-as fi reprosat ca nu ai selectionat spectacolul meu de la Teatrul National Cluj „Un caz clinic”, sau ti-as fi reprosat ca nu ai fost sa vezi la Iasi „Made in Est” sau (absolut inadmisibil!!!) nu ai fost nici macar la Teatrul Mic in Bucuresti sa vezi „Hamelin”. Nu e asta treaba selectionerului sa VADA spectacole? Si pentru ca a venit vorba de reprosuri pe care nu ti le fac – as putea sa stiu de ce e nevoie intotdeauna de nenumarate insistente ca sa vii la Brasov sa vezi spectacole pentru Festivalul National de Teatru? Nu asta e obligatia unui selectioner? Si de ce, de fiecare data in cei 3 ani ai amanat venirea dupa ce, in prealabil, facusem programul teatrului dupa programul tău?
Am ramas dator cu developarea imaginii care m-a facut sa-ti scriu (imaginea aceea este imaginea lui Marius Cordos, protagonistul din „Puterea Obisnuintei”, intr-una din noptile de dinaintea premierei – povestita de el insusi). Vreau sa spun cu asta ca artistii, creatorii adevarati muncesc pana la limita sacrificiului iar de munca lor nu ar trebui sa-si bata joc nimeni, nici din rea credinta, nici din incompetenta sau superficialitate.
Inchei, spunandu-ti ca in cazul in care nu voi primi raspuns la intrebarile mele, imi voi raspunde singur (dar public) si ma voi vedea silit sa nu-ti mai acord prezumtia de bun simt si de competenta.

Astept raspunsul Cristinei Modreanu. Pana atunci aici http://www.fnt.ro/ro/fnt-2010-i-a-anun-at-selec-ia.html aveti lista cu spectacolele selectate pentru cea de-a 20-a editie la Festivalului National de Teatru!

Teatru' e Teatru

Profu'

de Jean-Pierre Dopagne

Un spectacol-monolog cu Razvan Vasilescu la Teatru Notarra, sala George Constantin.

Spectacolul Profu' este confesiunea unui profesor de literatura care trece prin diverse stari in relatia cu elevii dintr-o clasa terminala de liceu.

"De ce?" asta e intrebarea pe care o are in minte Profu', de ce? trebuie sa faca aceasta meserie care s-a transformat de la cea de profesor la cea de prof, in care trebuie sa predea unor elevi rebeli, unii dintre ei mult prea putin dispusi sa acorde cat de cat importanta sau atentie profesorului lor. Dupa ce trece prin tot soiul de situatii, profu' decide, foarte calm, sa faca un gest cu adevarat socant: isi impusca toata clasa.

"In momentul in care am citit piesa mi-a placut atat de mult, ca am invatat pe dinafara cele 54 de pagini. Mai mult, am simtit ca sunt dator sa o spun, sunt dator sa impartasesc cu oamenii de toate varstele acest text minunat", spune Razvan Vasilescu.

Razvan Vasilescu si "animalutele sale"

Razvan Vasilescu trece usor de la registru grav al intrebarilor filosofice la unul amuzant al povestei despre sanii ca doua mere ai sotiei pe care nu o sa-i mai vada.
Intr-un decor minimalist -o catedra si o servita neagra, in care are servetele in cazul in care spectatorii izbucnesc in plans- criminalul pedepsit sa-si faca publica povestea vietii pentru a fi un model din care lumea sa invete. Spectatorii vin sa vada "monstrul"!
Spectacolul vorbeste si despre conditia spectatorului de teatru care plateste biletul pentru a-si castiga dreptul de a tacea. Si mai mult ca sa aiba obligatia sa aplaude, asta pentru ca daca nu o faci, primesti privirile-repros ale vecinului.

Un monolog cu care Razvan Vasilescu s-a plimbat prin liceele capitalei si care ar trebui sa fie o lectie de respect fata de oamenii de la catedra pe care ar trebui sa-i admiram...si o lectie pentru profi, care ar trebui sa le ofere elevilor motivul ca ei sa se intoarca la a-i considera profesori!
Si un superb Razvan Vasilescu pe care il admir si il respect enorm, si daca nu ati vazut Scaunele in care joaca alaturi de Oana Pellea, la Teatrul Bulandra, ar trebui sa va aflati in sala de teatru pe 24 iunie!

O viata de orb

"Traim intr-o cultura oarba, in care indivizii se intalnesc fara sa se vada, fiecare om lupta doar pentru propria-i salvare, fara sa intelege ca nimeni nu supravietuieste acestei aventuri care e viata", considera regizorul Juan Dolores Caballero.

NOAPTEA

după "ORBII" de MAURICE MAETERLINCK

regia şi decorul: Juan Dolores Caballero
costume: May Canto
muzica: Inmaculada Almendral
lighting design: Antonio Valiente
cu: Benito Cordero, Luís Ruiz-Medina, Juan José Macías,
Mostapha Bahja şi José Luís Nieto

Un spectacol care a imbinat simplitatea montarii-cinci barbati in costum, cu palarie, multe scaune-obstacol- cu muzica clasica spanioala, cu accent de flamenco si o interpretare actoriceasca cuceritoare. Cinci actori care si-au controlat perfect miscarile corpului, pozitia fixa a ochilor si mai ales jocul degetelor si al mainilor si asta in ciuda faptului ca aceasta lumea -cea a orbilor- este cu totul necunoscuta pentru cei care nu traiesc astfel.
Teatrul EL VELADOR din Sevilla a prezentat, in cadrul programului "Schimburi culturale europene" la Teatrul Bulandra, sala Toma Caragiu, spectacolul "Noaptea". Un spectacol cat o lectie de viata!

Ce e deranjat inca, pentru ca de fiecare data trebuie sa existe un mare DAR, a fost sala goala. Si asta nu e decat dovada faptului ca marea parte a publicul romanesc nu vine la teatru pentru teatru, vine sa se afiseze, vine pentru numele unui actor sau pentru ca "a auzit de la cineva, persoana importanta, ca e "foarte tare" spectacolul asta." Trist...o sala cu putin oameni, dar ca la finalul spectacolului au aplaudat in picioare un adevarat act teatral.

Poate am putea incepe sa apreciem cu adevarat talentul si performanta. Si asta pentru ca teatrul inseamna, asa cum spunea Oana Pellea ca scria pe usa dintre scena si cabina actorilor intr-un teatru din Geneva: “Gandeste-te ca in sala exista un om care n-a mai fost niciodata la teatru si un om care vine pentru ultima oara la teatru. Fiecaruia trebuie sa-i daruiesti ceva.”

Observatie la Oscar si tanti Roz

Pentru ca Oana Pellea o sa fie alaturi de Mihai Gruia Sandu in turneu  in Canada cu "Buzunarul cu paine", spectacolul foarte aplaudat "Oscar si tanti Roz" se lasa asteptat de publicul sau, asa ca m-am hotarat sa aduc ceva din lumina si frumusetea acestui "eveniment plin de trairi". Astfel, in cele ce urmeaza o sa fie o observatie a inceputului spectacolului.
Zgomot si oameni care citesc programul spectacolului scris pe foi roz sau care-si examineaza biletele pentru a-si găsi locul in Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra. Din spate aud o frantura de conversatie ”Ai văzut-o pe regizoare (nr. Chris Simion) era ba la bilete, ba aici in sala…”, dar discutia se opreste brusc pentru ca in sala lumina se stinge. Se aude un zgomot, urmat de două voci care discuta despre fantome. “Tie ti-e frica de fantome?" intreaba una dintre ele in soaptă, insa fara sa-i raspunda la intrebare, cealalta spune pe un ton ridicat: “Aaa, nu stiu in ce am calcat”. O lumina puternica este aprinsa, iar cele doua personaje, interpretate de catre Oana Pellea si Marius Manole, se lasa descoperite de catre spectatori.

Tanti Roz, adusa de spate, isi tine in mana talpa adidasului alb pe care o examineaza, iar Oscar, intins in patul sau cu asternuturi albe de sub care se vad ambalaje de jeleuri si ciocolata, se uita la soseta ei neagra care-i vine putin deasupra gleznei. Soarele si casele desenate pe peretii camerei de spital sunt completati de florile din hartie colorata și de catre cele doua baloane care-i ilustreaza pe Tuiti si pe Alba ca Zapada. Si peretii roz ai celeilalte camere de spital sunt impodobiti cu papusi, flori din hartie colorata si ursuleti. ”Ce e aia o casa?” intreaba tanti Roz cu ceasca cu ceai in mana, iar Oscar isi ridica privirea si-i spune sec ”un copac” si-si indoaie putin manecile bluzei de pijama verde cu buzunare, nasturi si guler crem pentru a-si continua desenul, nu inainte de a bea din ceaiul cu care se ineaca. ”Crezi ca ar trebui sa ma tund?” intreaba tanti Roz, in timp ce se apleaca pentru ca Oscar sa-i poata admira parul ciufulit. Oscar o fixeaza, iar picaturile de transpiratie apar pe fruntea palida, ”Da!”, ii raspunde. ”Ne tundem impreuna?” spune tanti Roz, indesandu-si inapoi adidasul. ”Nu, eu sunt frumos aaa!” exclama Oscar, trecandu-si mana prin parul sau saten, ciufulit. In timp ce-si aseaza mai bine patura, baiatul o intreaba pe tanti Roz ”Iar facem chimioterapie?” si aceasta, cu privirea in pamant iese din camera, plecand dupa tratamentul baiatului, iar cele doua fundite roz de la rochia sa alba crapata pe ambele parti se misca in ritmul pasilor.

Acelasi zgomot de la inceputul piesei se aude si o cutie de carton se misca pana ajunge aproape de patul lui Oscar. ”A plecat?” se aude o voce ascutita si din cutie apare un baiat cu casca de protectie pe cap, iar pe sub camasa verde si pantalonii evazati cu dungi negre-gri se puteau vedea bandaje. Oscar sare din pat, isi ridica pantalonii in carouri, isi baga sosetele cu buline colorate in papucii negri si exclama: ”Bacon (interpretat de catre Cristina Casian), tu esti ca un bacon de la atatea arsuri”. Cei doi fac un concurs despre care este mai iubit de catre medicii din spital. Incep amandoi sa ridice tonul, dar Oscar concluzioneaza: ”Vrei o ciocolata?”, cotrobaie pe sub asternuturile patului si scoate o ciocolata cu alune. Bacon mananca din batonul cu ciocolata cu alune si cu gura plina propune ca amandoi sa intre in cutia de carton. Si ”Zrrrrr” ambii conduc cu mare viteza masinile imaginatiei lor, dar la primul viraj masina-cutie de carton se rostogoleste. Bacon incepe sa planga si sa geama. ”Sttt” se opreste si punandu-si degetul aratator in dreptul gurii se ascunde din nou in cutia sa de carton. Se aud picaturi de apa curgand. Tanti Roz, cu manecile indoite ale halatului sau alb trage pe holul spitalului o masa pe roti pe care se aflau perfuzii si pastile. Holul de spital este caracterizat de albul peretilor, al celor trei usi de camera si a celor doua scaune. Cutia se misca. Trece pe langa tanti Roz care este acum cu spatele la usa camerei, ajungand la perfuzia lui Oscar impodobita cu doua maimutoaie. Pe fundal se aude ”Never Grow Old” de la The Cranberries. ”La dreapta” spune pe un ton ridicat tanti Roz care ii face semn cu degetul catre directia usii, fara insa a se intoarce. Tot ea foarte serioasa, adauga ”Se crede broasca testoasa”, iar Bacon ascuns in cutia sa de carton iese din scena.

Regizorul in viziunea lui Camil Petrescu

Camil Petrescu vorbea in 1957 in primul numar al revistei "Teatru" despre functia primordiala a regizorului in teatru si film. Desi scris in '57, oare nu sunt parerile lui Petrescu valabile si astazi? Personal cred ca DA si acesta este motivul pentru care am vrut sa pun acest rezumat al articolului.

"Apare dureros de evident ca tinerii nostri teatrologi si regizori (daca nu intreaga clientela a teatrului nostru) vad in regizor in primul rand pe seful recuzitei si al atelierelor de pictura ori de croitorie, inaintat in grad mai tarziu, catre repetitia generala, ca presedinte al figuratiei (deopotriva activ, astfel, fata de interpreti, ca si de vociferantii pe care-i pune sa gesticuleze pe scena, anonimi).
Regizorul este de-a dreptul responsabil de jocul actorilor. De altminteri, cand nu cere altfel autorul, el trebuie sa fie neaparat si cel care face distributia. De cate ori critica scrie ca un actor si-a jucat prost rolul, nota rea este in primul rand un bobarnac peste nasul teoretic si ochiul miop al regizorului care n-a stiut sa-si aleaga interpretul, n-a stiut sa-l indrume si sa-l franeze la nevoie, sau n-a stiut sa-l scoata la timp din rol. Nu poate fi primita scuza ca nu are interpreti.
Nefiind apt sa creeze actori, regizorul este nevoit sa triseze, luand ochii si fudulindu-se cu decorul. Daca un teatru e napadit de actori fara talent, inutili, pe care el nu-i poate transforma, atunci regizorul e obligat sa plece si sa caute in alta parte actorii pe care-i crede de talent sau, de nu, sa-si schimbe meseria. E adevarat ca lipsa de talent a regizorului duce buna casa cu lipsa de talent a interpretilor, dar un teatru adevarat cu actori mediocri nu e de conceput.
Asadar, cand un regizor iti expune doct rezumatul lecturilor sale, mai mult sau mai putin fericite, ia-l de nasturele iodenului si intreaba-l la rece : „Dumneata ce actori ai creat... ai format, in sfarsit.. ai descoperit ?".

Sper doar ca in viitor vom aprecia mai mult munca unor oameni care sunt creierul din spatele a ceea ce noi vedem pe scena!

Si s-au dat si premiile UNITER

Premiile Uniunii Teatrale din Romania (UNITER), editia a XVIII-a, au fost decernate in seara aceasta, incepand de la ora 21.10. UNITER si-a serbat in aceasta seara 20 de ani. O sala din ce in ce mai mica, cu din ce in ce mai putin invitati, precum a remarcat si Toni Grecu, acelasi prezentator - Caramitru care nu prea are mare legatura cu "arta moderarii", acelasi lucru pe care l-am observat si la Gopo, actorii prefera sa citeasca un text fad de pe niste cartonase colorate, intrebarea este de ce?!?, muzica de camera - band-ul lui Johnny Raducanu, un moment artistic venit din lumea artistica a Adei Milea, o sala cu aceiasi oameni parca din totdeauna, cu un moment foarte buna de teatru de divertisment prezentat de grupul Divertis si ceea ce este cu adevarat un plus adus publicului este faptul ca sunt prezentate si poate premiate spectacole din toata tara.

Vlad Ivanov se pare ca a devenit unul dintre cei mai versati si complecsi actori romani, avand in vedere ca orice festivitate de premiere fie ca e ea legata de film sau de teatru, il are printre castigatori, acum castigand premiul pentru cel mai bun actor in rol secundar pentru rolul "Doctorul“ din spectacolul "Un duel“ de la Teatrul National Bucuresti.
La categoria "Debut", a fost desemnata castigatoare Crina Semciuc (da, ati vazut-o si in serialul "Cu un pas inainte"), pentru rolul Lenei din spectacolul "Leonce si Lena", montat de Horatiu Malaele la Teatrul de Comedie din Bucuresti. Crina este una dintre putinele actrite din tara care se incadreaza foarte bine in cerintele unui actor de film pentru ca are o naturalete pe care de fiecare data si-o pune in valoare. Insa indiferent cate emotii ai putea avea, nu este foarte profi sa spui ca "ti-ar fi placut sa pregatesti ceva, dar..." incearca totusi sa maschezi aceasta lipsa, chiar daca sinceritatea e buna, ea poate fi evitata uneori, aici cred ca era una dintre situatiile acelea.
Premiile cele mai importane au revenit lui Alexandru Dabija pentru regia unui spectacol despre noi si meseriile noastre "Pyramus & Thisbe 4 you" de la Odeon si "Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi“ de la Teatrul Maghiar "Csiky Gergely", Timisoara pentru cea mai buna piesa -nu pot sa comentez glumele legate de fotbal-.

In Romania insa, marea buba este ca si daca castigi premii importante pentru activitatea din teatru sau din film nu prea conteaza, daca in strainatate castigi premiu pentru, de pila cea mai buna actrita, asta iti aduce dupa sine contracte noi, la noi iti aduce poate invidia colegilor de breasla. PACAT!

Din ciclul: Aplauze, Aplauze, Aplauze

"Oscar si tanti Roz" montat de catre Chris Simion la teatul Bulandra, sala Toma Caragiu este, fara doar si poate, un spectacol emotionant care-l pune pe spectator sa reflecteze la ce inseamna sau ce mai inseamna sau ce ar trebui sa insemne viata pentru el!
Povestea unul copil, Oscar care invata sa traiasca atunci cand mai are doar 12 zile din viata este, in fapt, povestea noastra, a tuturor, insa poate noi avem mai mult noroc. Indiferent de pozitia in care ne-am afla cred ca ne-ar prinde bine sa avem prin preajma o "tanti Roz" care sa invete sa rada, sa zambeasca, sa traiasca pentru ca noi sa putem invata asta, fie si inventandu-si un trecut glorios in lumea wrestlingului.

Spectacolul merita cu siguranta toate aplauzele si chiar lacrimile pe care publicul in picioare i le acorda la fiecare reprezentatie. Fiecare element din ecuatie s-a dovedit a fi cel potrivit. Este cel mai important proiect al lui Chris Simion si cred ca a inceput cu dreptul aceasta colaborare cu lumea "teatrului profesionist".

Toata lumea vorbeste despre revenirea Oanei Pellea pe scena de la Bulandra cred insa ca nu a plecat nicaieri, asta pentru ca Scaunele in care joaca senzational impreuna cu Razvan Vasilescu au intotdeuna sala plina. 

"Oscar si tanti Roz" reprezinta un amestect perfec de talent actoricesc. Oana Pellea este o tanti Roz perfecta care trece de la o stare la alta, de la ras catre lacrimi intr-o maniera pe care numai ea poate s-o faca. Iar momentul in care personajul ei vorbeste despre mama sa ca fiind persoana pe care a vazut-o sa moara fericita este cel putin foarte emotionant si plin de sensibilitate si traire.

The Cranberries canta pentru Oscar si tanti Roz

Marius Manole se contopeste cu Oscar si face un rol riguros si plin de energie, traire, traversare de emotii si stari. Jocul foarte bun pe care il face actorul duce la disparitia diferentei intre varsta sa biologica si cea a personajului sau.

Cel mai mult m-a bucurat evolutia Cristinei Casian care este o descoperire pentru mine. Fara al sau personaj, Bacon si momentele muzicale foarte bine alese, toata melodiile fiind de la trupa The Cranberries care vine in Romania pe 20 iulie, spectatorul probabil ar fi plans de la inceputul pana la finalul piesei.

Trebuie sa ai mai mult decat curaj si incredere in "produsul tau" pentru a avea reprezetatii in cinci zile, pe 21, 22,24,25 si 30 martie inaine de premiera oficiala care o sa aiba loc pe 10 si 11, trebuie sa CALITATE, iar "Oscar si tanti Roz" are!

P.S. Mi-a placut sa vad regizorul piesei foarte implicat si in organizare, Chris Simion a fost peste tot - la bilete, in sala- inainte c-a spectacolul sa inceapa. Si ideile cu programul pe care l-ai primit la intrare si cu pianistul care le canta spectatorilor care asteptau sa intre in sala pentru spectacol au fost originale, ingenioase si de aplaudat!

P.S. Mo (lara), mi-ai zis sa scriu despre piesa...am fost, am plans, am aplaudat (asta am facut impreuna), am scris!

Miroase a ... ingeri

In 2005 castigatorul concursului UNITER-ului "Cea mai buna piesa romaneasca" a fost desemnat textul "Colonia ingerilor" de Stefan Caraman. In selectia finala au intrat piesele "Batranii diversionisti" de Constantin Turturica, "Colonia ingerilor" de Stefan Caraman, "In gura lupului" de Calin-Craciun Blaga si "Nodul" de Nicole Dutu. Dintre acestea, juriul, format din criticul de teatru Marian Popescu si regizorii Nona Ciobanu si Vlad Massaci, a ales castigatoare creatia lui Caraman. Dupa acel moment, Nona Ciobanu a ales sa monteze la Teatrul Mic "Colonia ingerilor", alegandu-i in distributie pe Cristi Iacob si Alexandru Repan.

Ideea textului nu e neaparat interesanta: un tip, Patron vrea el sa i se spuna, deschide o carciuma in care servesc numai bolnavi incurabili (dar nu contagiosi!), costumati in ingeri, cu aripi de opereta. Conditia lor speciala le da dreptul ca, in asteptarea deznodamantului care nu poate intirzia mult, sa faca orice, de exemplu sa agreseze clientii, verbal si fizic. Cum si clientii, platitori, au dreptul sa-i agreseze in fel si chip. Restaurantul e salvarea (temporara) a acestor muribunzi, Patron ii aduna, la modul cel mai propriu, de pe drumuri. Cine vine la o asemeanea carciuma? O lume pestrita, indivizi plini de bani si in cautare de senzatii noi si tari: oricand se poate intampla sa-ti moara un chelner sub ochi, iar moartea în direct, apoi fotografia cu mortul, nu sunt de colea, fac toti banii. Partea romantica nu poate lipsi. Astfel, printre clienti se afla un batran bogat si rafinat, iar printre angajati, o fata cu voce frumoasă, bolnavă de leucemie care mai are sanse de supravietuire de care se indragostesc ingerii Mihaita si Gavrila. Momentul culminant vine odata cu oferta Batranului de a pleca la Paris pentru ca fata sa aiba parte de operatia salvatoare. Dar atunci cand cei doi "ingeri" afla decid s-o stranguleze.

Piesa il pune in valoare pe Cristi Iacob care joaca riguros, nuantat, fara excesele care-i bruiaza uneori evolutiile, ci, dimpotriva, cu miscari masurate (asta neinsemnand ca exceptionalele sale calitati fizice nu sunt folosite: gandindu-ma fie si numai la pozitia in care sta aproape tot timpul). Insa sunt si puncte foarte slabe de la faptul ca sunt fraze care suna fals (Fata: "In viata trebuie sa te si sacrifici... totul e sa merite... am sa vorbesc cu Patron si am sa-l salvez pe Mihaita..."), la o multitudine de elemente (ecranul - constiinta, limbajul vulgar, gesturile triviale, persoanje - figuranti) care nu se imbina armonios.

"Colonia ingerilor" de la Teatrul Mic nu e un spectacol pe care sa-l aplauzi in picioare minute in sir...

Acceptarea inevitabilului

Niciun client nu stie cum a ajuns la Hotelul dintre lumi. Nimeni nu stie cand va putea pleca si nici care ii va fi destinatia. In acest loc straniu, totul e posibil, chiar si miracolul. Infirmii se pot misca fara probleme si mincinosii spun adevarul. Un suspans metafizic intre vis si realitate, viata si moarte, comedie si tragedie.
Hotelul dintre lumi in regia lui Alice Barb este spectacolul Teatrului Mic care prezinta lumea dintre lumi, locul unde esti ceea ce nu vrei sa fii, ci ceea ce esti. Spectacolul imbina teatrul cu elemente de balet. Liftul te aduce in aceasta lume de mijloc si tot el te duce in sus - raiul sau in jos - pamantul, insa nu-ti vei mai aminti nimic din ceea ce aici.

Fericirea e aici in causul palmei tale!

Cu siguranta ar impresiona pe oricine imbinarea muzicii de Prokofiev cu o ploaie de petale de trandafiri si cu roiuri de luminite pe fundalul de carpa al scenei, moartea unui personaj pentru a da viata altuia, insa, din nefericire in cazul acestei piese, toate aceste clisee teatrale nu-ti creeaza emotia veritabila ci senzatia ca toate aceste elemente au fost inghesuite pe scena.
In ceea ce priveste distributia, complexitatea personajului principal cred ca nu a fost tratata cu aceeasi profunzime pe care o merita de catre actorul Ovidiu Niculescu care nu face trecerea de la un tip blazat si indiferent, care nu poate iubi, la un barbat indragostit, avand aceeasi prezenta de natura triviala de la inceput pana la sfarsit. In schimb, prezenta Valentinei Popa schimba radical gradul de emotial al spectatorului cu figura sa luminoasa face sa vibreze scena.

Hotelul dintre lumi a lui Eric Emanuel Smith, ca toate textele sale, schimba si se joaca cu gandurile, sentimentele, perceptiile si emotiile cititorului/spectatorului.

"Eu cred ca a spune o poveste de iubire in vremuri atat de cinice poate parea o provocare. A oferi unor actori roluri de contra - emploi este o provocare. Dar mie imi plac provocarile si cred ca si actorii tanjesc dupa ele.
Acest spectacol s-a nascut dintr-o suma de provocari care au facut ca repetitiile sa fie extrem de vii. Iar dupa doua luni am descoperit ca fiecare dintre noi e putin mai inalt, putin mai bun, putin mai frumos, putin mai intelept si ca suntem o familie.
Eu cred ca acesta este rostul adanc al teatrului."
Alice Barb

Hotelul dintre lumi

de Eric-Emmanuel Schmitt
traducerea Costin Manoliu si Valentin Protopopescu

Distributia:
Julien Portal Ovidiu Niculescu
Laura Valentina Popa
Astrologul Radjapour Mihai Dinvale
Marie Adriana Şchiopu
Preşedintele Delbec Bogdan Talaşman
Doctorul S1 Liliana Pană
Doctorul S2 Ana Bart
Îngerul 1 Traian Vlaş
Îngerul 2 Carmen Lupei

Coregrafie: Răzvan Mazilu
Decor: Andrada Chiriac
Costume: Vladimir Turturică
Light design: Iulian Bălţătescu
Consultant iluzionism: Ioan Marius Drăguş
Regie, scenariu, ilustratie muzicala: Alice Barb

Retragerea unui mare Profesionist!

Evenimentul Zilei de astăzi ne dă o veste tristă pentru lumea și iubitorii teatrului românesc: marea regizoare Cătălina Buzoianu a decis să se retragă!
Regizoarea Cătălina Buzoianu îşi anunţă retragerea după premiera „Scamatorul din Lublin”, de la Teatrul Evreiesc, declarându-şi amărăciunea faţă de actorii, care nu mai ştiu să ardă până la capăt, şi faţă de starea teatrului de astăzi.

După o carieră şi o recunoaştere internaţională de peste 40 de ani, cu peste 100 de mari spectacole puse în scenă, cu premii importante acordate în ţară şi în străinătate, regizoarea Cătălina Buzoianu, căreia Giorgio Strehler declara că îi poartă „un mare respect”, îşi anunţă, retragerea de pe scenele româneşti. Ultimul spectacol important, pe care-l semnează, este „Scamatorul din Lublin”, după romanul lui Isaac Bashevis Singer, laureat cu premiul Nobel în 1978, cu actorul Veaceslav Grosu, în rol principal. Spectacolul va avea premiera in luna februarie la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Lucrurile se fac până la capăt sau nu se fac deloc!

După ce şi-a legat numele de Teatrele Mic, Bulandra şi Comedie, distribuind-o în cele mai mari roluri din carieră pe Valeria Seciu, după ce a cucerit lumea cu „Maestrul şi Margareta” (1980, Teatrul Mic) sau cu „Odiseea 2001”, care s-a jucat în toate porturile Mediteranei, Cătălina Buzoianu, în vârstă de 71 de ani, declară acum că se simte îndepărtată cu obstinaţie, „îngropată” de lumea teatrală românească.
Regizoarea îşi exprimă amărăciunea că cei mai mulţi actori nu mai sunt dispuşi să ardă până la capăt şi nici să facă orice pe scenă, aşa cum făceau odinioară înaintaşii lor.
Deşi se află în plină formă, repetând la Teatrul Evreiesc cu o vigoare şi o acuitate uluitoare, Cătălina Buzoianu afirmă, într-un interviu pentru EVZ, că îşi doreşte singurătatea, pentru că „nu mai vrea să plictisească” şi mai ales pentru că simte că, în afară de familie, nu mai are nimeni nevoie de ea.

Întregul interviu îl puteți găsi aici http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/883138/Imi-doresc-singuratatea/

În final, cineva are de suferit!

O privire amuzantă, ironică şi onestă asupra relaţiilor moderne, Closer este povestea a patru străini, cu întâlnirile lor intâmplătoare, atracţiile la prima vedere şi trădările accidentale.

Întâi a fost piesa de teatru şi apoi filmul!

Closer a depăşit graniţele scenei şi a ajuns în cinematografie. Celebrul film cu Julia Roberts, Jude Law, Clive Owen şi Natalie Portman a fost precedat de către piesa de teatru cu acelaşi nume jucată pe scenele londoneze. La Teatrul Foarte Mic din Bucureşti putem retrăi replicile inteligente şi pline de umor şi realism ale poveştii de dragoste accidentală dintre cei patru străini.

"Dacă eşti omul care râde la înmormântări, la catastrofele aviatice, la cele mai sumbre documentare pe teme politice şi la poveştile despre devastarea lumii în care trăim, atunci te vei îndrăgosti de Closer."

Washington Post

CLOSER

(spectacol produs de Teatrul Mic în parteneriat cu ArCuB şi Master Class)
de Patrick Marber

Traducerea şi adaptarea Ilinca Stihi
Regia: Ilinca Stihi
Scenografia: Imelda Manu
Light design: Gheorghe Jipa
Distribuţia: GHEORGHE VISU (Larry), ANA-IOANA MACARIA (Anna), MARIUS CAPOTĂ (Dan), MIHAELA MIHĂESCU (Alice)

Sunt oamenii făcuţi să se cupleze toată viaţa? Ce te poate determina ca într-o relaţie perfectă să devii infidel chiar cu preţul pierderii persoanei iubite? Poţi să iubeşti mai mult decât un singur partener în acelaşi timp? Cât de bine îl cunoşti pe cel pe care-l iubeşti? În final, cineva are de suferit. Cei patru eroi ai piesei se integrează perfect într-un scenariu plin de umor şi extrem de sincer în legătură cu relaţiile adulte. Ilinca Stihi
Piesa respectă foarte multe dintre caracteristicile scenelor din film. De la replici, la jocul actorilor sau gândirea regizorului, toate sunt amănunte ce amintesc de filmul lui Mike Nicholas. Closer ne prezintă un Gheorghe Visu cu totul diferit de personajul viu, relaxat, plin de umor şi culoare cu care ne-am obişnuit din serialele tv. Decorul ajută desfăşurarea acţiunilor şi uşurează înţelegerea semnificaţiilor diferite pentru fiecare cadru.

De la iluzia dragostei la prima vedere dintre Dan şi Alice, la dorinţa unei siguranţe false pentru Anna şi Larry, textul prezintă pierderi şi regăsiri ale sentimentului de iubire. Fiecare relaţie are specificul său - replica lui Larry "Când eu eram în formă, tu erai în scutece" defineşte legătura sa cu Alice care crede că "Tu alegi" pe cine iubeşti.
Finalul prezintă ideea că iubirea e o iluzie pe care atunci când crezi că ai atribuit-o cui trebuie îţi dai seama că ai greşit. Mereu în căutarea "acelei persoane" cei patru străini de la început se găsesc tot timpul în jocul frumos, ciudat şi dureros al vieţii.Finalul este surprinzător. Larry începe o relaţie cu o asistentă mai tânără şi o lasă pe Anna care încearcă să se refugiaze la ţară. Alice moare, iar Dan trăieşte în continuare viaţa sa de scriitor ratat.

Din nefericire, pentru cei care au văzut filmul o să fie senzaţia ciudata. Asta pentru că ştii ce urmează, ştii ce o să răspundă celălalt la insulta sau gluma primului. Şi mai mult jocul actorilor din film îl depăşeşte prin naturaleţe, simplitate, firesc sau implicare pe cel al actorilor români.

Teatrul de Comedie are o Sală Nouă

Strada Sfânta Vineri, numărul 11. Este locul unde, de acum, vă puteţi întâlni cu teatrul şi artele plastice. Clădirea, o casă cu parter şi un etaj, este Sala Nouă a Teatrului de Comedie, inaugurată marţi seară. Investiţia este în valoare de 1,8 milioane de lei.

Până nu demult, în clădirea de pe Strada Sf. Vineri funcţionau atelierele de tâmplărie ale Teatrului de Comedie. Noul spaţiu cuprinde o sală pentru spectacole de teatru şi una dedicată artelor vizuale. Sala de teatru are gradene mobile şi posibilităţi multiple de montare a decorului şi a luminilor, spaţiul de joc putând fi adaptat uşor în funcţie de viziunea regizorală. Primele spectacole programate vor fi prezentate la începutul anului 2010.

Zona dedicată artelor contemporane se numeşte Atelier 030202. Aici vor fi invitaţi să expună tinerii artişti interesaţi de experiment, concept vizual şi noile media. Primul eveniment găzduit de Atelier 030202 este proiectul "Est/ Vest. 20" - o instalaţie vizuală concepută şi creată de Aurel Tar şi Mihai Zgondoiu, cu aportul unei instalaţii de sunet imaginată de Florin Tomescu. "Est/ Vest. 20" celebrează 20 de ani de la Revoluţia Română şi căderea Zidului Berlinului.
Teatrul de Comedie, al cărui director general este George Mihăiţă, este o instituţie publică de cultură subvenţionată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Celelalte două spaţii ale teatrului sunt Sala Studio şi Sala Mare, din sediul de pe Strada Sfântu Dumitru nr. 2.

sursă: http://www.tvr.ro/articol.php?id=73792

LUMINIŢA GHEORGHIU ŞI MIHAI CONSTANTIN SE IUBESC PE SCENA TEATRULUI METROPOLIS

Teatrul Metropolis reia spectacolul

“ AJUTORUL”

 după György Schwajda, un spectacol creat de Alice Barb, cu o distribuţie avându-i în rolurile principale pe marii actori, LUMINIŢA GHEORGHIU ŞI MIHAI CONSTANTIN.

Luminiţa Gheorghiu - desemnată de Asociaţia Criticilor de Film din Los Angeles drept „Cea mai buna actriţă în rol secundar“, pentru rolul jucat în „Moartea domnului Lazarescu”, şi Mihai Constantin - răsplătit cu premiul naţional pentru cel mai bun actor, în rol principal, din spectacolul Oblomov, joacă pentru prima oară împreună într-o cutremuratoare poveste de dragoste cu final neaşteptat.

„Ajutorul” este un spectacol care vorbeşte despre violenţa în familie şi despre consecinţele acesteia asupra noastră şi asupra tuturor.
O poveste profundă şi emoţionantă, despre degradarea unei familii obişnuite şi despre soarta copiilor într-o lume condusă de părinţi.
O poveste despre dragoste şi ură, violenţă şi tandreţe, despre moarte şi nepăsare.

Distribuţie:
LUMINIŢA GHEORGHIU, MIHAI CONSTANTIN,
Ioana Anastasia ANTON, Diana Andreea BOCAN
cu participarea actorilor:
Dan AŞTILEAN şi Corina NEGRIŢESCU
Scenografia: Sorina IUGANU şi Vladimir IUGANU
Regia, scenariul şi ilustraţia muzicală
ALICE BARB
durată spectacol 1h25` (fără pauză)

Un spectacol la finalul căruia nu zâmbeşti, dimpotrivă ai gustul amar al realităţii dure, uşor înspăimântătoare. Un spectacol care are parte de un joc actoricesc foarte bun, dar care sochează prin subiectul tratat. Neaşteptat, finalul nu este unul fericit, din contră. Piesa nu lasă nicio portiţă de scăpare pentru personajele sale şi totodată pentru spectator.
Un spectacol de care este nevoie pentru a conştientiza o problemă reală a societăţii în care trăim. Problemă  pe care încercăm s-o ascundem sub preşul din faţa casei, căci "rufele se spală în familie", nu?

Ioana d'Arc al Mesterului Manole!

Ioana si focul!

Teatrul de Comedie - Bucuresti

O trupă de actori încearcă să "însceneze" mitul Ioanei d'Arc şi îşi dau seama că au nevoie de un miracol. Miracolul se petrece, în scenă apare, smulsă din rărunchii istoriei, "adevărata Ioana d'Arc". De aici urmează o întreagă confruntare, în special între modul în care maestrul trupei (interpretat de Marius Manole) abordează discursul istoric şi modul în care Ioana (Dorina Chiriac) consideră că trebuie transmis adevărul.

Ioana şi focul

de Matei Vişniec

Distributie:
Ioana d’Arc Dorina Chiriac
Povestitorul, Călugărul, Bufonul Hainselin, Ducele de Bedford, Cardinalul, Rectorul Marius Manole
Regele Charles VII, Contele Jean de Luxemburg, actor Dragoş Huluba
Jefuitorul, Maestrul Wilhelm Fouet, Moartea, Pierre Cauchon, Geoffroy Thérage, actor Aurelian Bărbieru / Șerban Georgevici
Maestrul Mathurine cea nebună, virgina, Hauviette, Marianne, schelet, judecător, istoric, actor Laura Creţ
Maestrul Triboulet Ivonne, Mengete, Sf. Margareta, schelet, judecător, istoric, actor Mihaela Măcelaru
Fecioara Maria, Maestrul Engelbert, virgina, schelet, judecător, istoric, actor Teodora Stanciu
Maestrul Imathurine cea Înţeleaptă, virgina, schelet, judecător, istoric, actor Domniţa Ciolacov
Yolanda de Aragon, Maestrul Colombina cea Mută, schelet, judecător, Licornă, actor Gloria Găitan
Maestrul Chicot Cezaria, judecător, schelet, istoric Irina Sârbu
Arhanghelul Mihail, Maestrul Stockstone, Mesagerul, judecător, actor Lari Giorgescu
Actor mânuitor păpuşi şi marionete Simina Constantin / Roxana Florea

regie Cătălina Buzoianu
decor Puiu Antemir
costume Anca Răduţă
măşti, păpuşi, marionete Liana Axinte
muzică originală Mircea Florian
mişcare scenică Mălina Andrei
light design Puiu Antemir şi Sorin Vintilă

data premierei: 18 octombrie 2008
durata spectacolului: 2h fără pauză

Spectacolul este montat in premiera pe tara la Teatrul de Comedie din Bucuresti. Ce este impresionant in acest spectacol este jocul actorilor. Astfel, jocul lui Marius Manole este incantator.Maestrul trupei care doreşte să reînvie mitul Ioanei d'Arc schimbă pe rând identităţi care ne fac, aşa cum ar fi logic să credem, că el interpretează mai multe personaje. Este pe rând Povestitor, Călugăr, Bufon, Duce de Bedford, Cardinal, Rector. Un aspect interesant al acestui spectacol este sentimentul copleşitor de realitate pe care ni-l transmite Ioana d'Arc. Iar acest lucru este posibil, fără îndoială, datorita Dorinei Chiriac care aduce în scenă un grad de firesc pe care, la un moment dat îl credeam specie pe cale de dispariţie în teatrul românesc. Cu cât Ioana d'Arc câştigă în concentraţia de realitate, cu atât trupa primeşte accente de ficţiune. Este, desigur, vorba despre eternul joc între ceea ce e real şi ce nu, între capacitatea mitului de a se impune ca veridic şi a realului de a trece, prin interpretare, în sfera ficţiunii.

Prin urmare, substanţa miturilor se naşte din întrepătrunderea spiritului teatrului cu cel al istoriei, care nu e nicicând obiectivă şi scapă perpetuu oricărei definiţii a realităţii.

Poate că mai există o concluzie ce poate fi formulată la finalul spectacolului Ioana şi focul: teatrul râmâne încă un spaţiu în care putem spera că miracolele pot să mai apară în carne şi oase.

Un spectacol bun si care se incadreaza in specificitatea Teatrului de Comedie!

Eticheta: Merita vazut!