“ AJUTORUL”
după György Schwajda, un spectacol creat de Alice Barb, cu o distribuţie avându-i în rolurile principale pe marii actori, LUMINIŢA GHEORGHIU ŞI MIHAI CONSTANTIN.Luminiţa Gheorghiu - desemnată de Asociaţia Criticilor de Film din Los Angeles drept „Cea mai buna actriţă în rol secundar“, pentru rolul jucat în „Moartea domnului Lazarescu”, şi Mihai Constantin - răsplătit cu premiul naţional pentru cel mai bun actor, în rol principal, din spectacolul Oblomov, joacă pentru prima oară împreună într-o cutremuratoare poveste de dragoste cu final neaşteptat.
O poveste profundă şi emoţionantă, despre degradarea unei familii obişnuite şi despre soarta copiilor într-o lume condusă de părinţi.
O poveste despre dragoste şi ură, violenţă şi tandreţe, despre moarte şi nepăsare.
Distribuţie:
LUMINIŢA GHEORGHIU, MIHAI CONSTANTIN,
Ioana Anastasia ANTON, Diana Andreea BOCAN
cu participarea actorilor:
Dan AŞTILEAN şi Corina NEGRIŢESCU
Scenografia: Sorina IUGANU şi Vladimir IUGANU
Regia, scenariul şi ilustraţia muzicală
ALICE BARB
durată spectacol 1h25` (fără pauză)
Un spectacol la finalul căruia nu zâmbeşti, dimpotrivă ai gustul amar al realităţii dure, uşor înspăimântătoare. Un spectacol care are parte de un joc actoricesc foarte bun, dar care sochează prin subiectul tratat. Neaşteptat, finalul nu este unul fericit, din contră. Piesa nu lasă nicio portiţă de scăpare pentru personajele sale şi totodată pentru spectator.
Un spectacol de care este nevoie pentru a conştientiza o problemă reală a societăţii în care trăim. Problemă pe care încercăm s-o ascundem sub preşul din faţa casei, căci "rufele se spală în familie", nu?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu