Desi nerecunoscut de istorie, zeul Mallus este atat de iubit de romani

O intersectie - un mall, asa am putea caracteriza Bucurestiul care are mai multe centre comerciale decat sectoare. Si daca vinul, frumusetea, pana si infernul au zeii lor, de ce cumparaturile sa nu intre in randul lumii si sa-l aiba drept ocrotitor pe Mallus. Neaparat acesta trebuie sa fie un barbat de isprava pe fata caruia sa se citeasca munca depusa pentru ca, odata ajuns la maturitatea portofelului, sa-si permita sa-si tina iubita, fata, nepoata, amanta sau prietenii in mall.

 
Importanta mall-ului in viata noastra este covarsitoare si de necontestat. Unde ai putea sa-ti povestesti esecurile sentimentale, dezamagirile profesioanale, infrangerile echipei de fotbal, unde poti sa comentezi aventurile din lumea mondena, daca nu in mall. Unde mai pui ca mall-ul are mari sanse sa devina Poiana lui Iocan de capitala si asta pentru ca aici, la racoarea aerului conditionat, poti sa dezbati probleme tarii.

 
Oare cerem prea mult includerea zeului Mallus in istorie? Sa stie si urmasii, urmasilor lui Stefan cel Mare cum a fost pe vremea noastra, cand ziua stateai la racoare in mall si seara la terasa in Centrul Vechi. Si daca am stabilit ca zeul Mallus exista, ar trebui sa-i facem si un portret robot ca sa stim cum sa arate statuia de la intrarea in fiecare mall. Propuneri?

2 comentarii:

Vlad spunea...

Propun totusi sa fie o zeita, avand in vedere numarul covarsitor de femei care vin in mall-uri si, uneori, isi trag in lanturi grele consortii ghinionisti. Zeita cu pricina mi-o imaginez cu parul blond platinat ca spicul graului glossy, ochii de culoare indefinita datorita celor 3 lentile de contact colorate suprapuse. Buzele supradimensionate vor crea cel mai impresionant "botic" din regnul animal. Antebratele-i vanjoase vor fi acoperite de plase de hartie cu inscriptii mistice: Zara, H&M, Bershka, Meli Melo, cele mai dubioase incantatii pentru bunastarea zeitei. Si o vad cam la 1.55m, dar suspendata pe doua socluri (a se citi tocuri) de cel putin 30 de centimetri.

Ce zici de creatia pe care o voi numi Mollia - mancatoarea de bani, timp, nervi (si uneori haine) ?

Andreea spunea...

sa fie oare un cuplu Mollia-Mallus?

Trimiteți un comentariu