Prima bucata de bibliografie

Așa cum am promis, în acest post voi spune care sunt primele cărți, în română, pe care le-am ales pentru lucrarea mea de licență, „Imaginea femeii în cinematografia românească”. Acestea sunt:

- FEMEI, Cuvinte și imagini : perspective feministe - Otilia Dragomir (coord), Adina Bradeanu, Daniela Rovența-Frumușani și Romina Surugiu 

-  Gen și reprezentare socială – Ana Bulai

- (R)evolutii în sociologia feministă: repere teoretice, contexte românești - Laura Grunberg

- Femeiea în trecut, prezent şi viitor - Bebel August 

- LEXICON feminist / editoare Otilia Dragomir si Mihaela Miroiu - 

De asemenea, în postul trecut vă spunea despre cartea Sexul vinde, a lui Rodger Streitmatter. Cred că este o lectură interesantă pentru a înțelege care sunt criteriile după care se ghidează societatea noastră. 

Astăzi am citit o știre despre campania naţională a grupurilor feministe din Franţa care a determinat reprezentanţii orașului Cesson-Sevigne, din provincia Bretagne, să interzică folosirea cuvântului "mademoiselle", echivalentul românescului "domnişoară" (mai multe aici) pentru că femeile, ca şi bărbaţii, nu ar trebui să fie definite în societate prin prisma statutului lor marital. Astfel, adolescentele, femeile de 30 de ani, ca şi cele în vârstă vor fi numite "doamne", aşa cum bărbaţii sunt numiţi "domni" din momentul în care nu mai sunt copii. Eu mă întreb dacă eliminarea unui cuvânt din dicționar aduce cu sine și eliminarea discriminării femeilor? Să scoatem de pe piața cartea Codul bunelor maniere astăzi?

Până data viitoare vă las să vă gândiți la primul stereotip. În studiul Lauren Zalaznick: The conscience of television - TedWomen, December 2010 despre cum a evoluat televiziune din 1960 până în 2009, indivizi cu vârsta curprinsă între 18-70 au fost întrebați „ce au simțit când s-au uitat la programele de televiziune?”. S-a pus, astfel, accent pe părerea individuală și nu pe concepția socială. Nu se vorbea despre „good and bad TV”, ci despre „popular TV”. Așadar,  chiar dacă răspunsul la întrebarea „de ce ne uităm la televizor” s-a schimbat de-a lungul celor 50 de ani, trecând de la umor la putere sau de la confort la comentariu, un singur lucru a rămas prezent, necesitatea apariției unei figuri materne.  


Vă las discursul lui Lauren Zalaznick de la TedWomen.