Bilanţ de sfârşit de an!

Top 5 - Filmele anului 2009

Locul 5 - Inglourios Basterds



În Franţa ocupată de germani Shosanna Dreyfus (Melanie Laurent) priveşte neputincioasă cum familia ei este executată de colonelul nazist Hans Landa (Christoph Waltz). Shosanna scapă ca prin urechile acului şi fuge la Paris, unde-şi creează o nouă identitate ca proprietar şi proiecţionist de cinema. În altă parte a Europei, locotenentul Aldo Raine (Pitt) organizează un grup de soldaţi evrei pe care-i conduce într-o campanie de răzbunare împotriva naziştilor. Cunoscuţi sub numele de "The Basterds" (adică "ticăloşii"), trupa lui Raine o adoptă pe actriţa şi agenta sub acoperire de origine germană Bridget von Hammersmark (Diane Kruger) într-o misiune al cărei scop este lichidarea liderilor celui de-al treilea Reich. Soarta uneşte drumurile personajelor sub un cort de cinema, unde Shosanna este hotărâtă să-şi ducă la îndeplinire propriul ei plan de răzbunare.


Locul 4 - Invictus



Ecranizare a cărţii "The Human Factor: Nelson Mandela and the Game that Changed the World" a lui John Carlin.
În 1995, în timpul primului mandat de preşedinte al lui Mandela, Africa de Sud găzduieşte Campionatul Mondial de Rugby. Preşedintele s-a folosit de acest eveniment pentru a aduce albii şi persoanele de culoare laolaltă, după decenii de violenţă şi neîncredere.

Locul 3 - Julie and Julia



Meryl Streep este Julia Child iar Amy Adams este scriitoarea Julie Powell în comedia Norei Ephron, Julie & Julia.
Julia este femeia care a schimbat pentru totdeauna modul de a găti al americanilor. Dar în 1948, Julia Child (Meryl Streep) nu era decât o americană obişnuită care trăia în Franţa. Ajunsese la Paris datorită slujbei soţului ei, iar ea, din cauza firii ei neobosite, dorea să-şi găsească o ocupaţie.
După cincizeci de ani, Julie Powell (Amy Adams) se află într-un impas. Pentru că se apropie de 30 de ani, trăieşte în Queens şi lucrează într-un mediu cenuşiu, în timp ce prietenele ei obţin succese uluitoare, ea se hotărăşte să urmeze un plan care să-i valorifice toate energiile. Julie decide ca într-un an să încerce toate cele 524 de reţete din cartea de bucate a Juliei Child: Mastering the Art of French Cooking (pe care Child o scrisese împreună cu Louise Bertholle şi Simone Beck) – şi să scrie pe blog despre experienţele ei culinare.
Regizoarea, scenarista şi producătoarea Nora Ephron combină cu iscusinţă cele două poveşti adevărate într-o comedie care demonstrează că atunci când foloseşti proporţiile potrivite de pasiune, obsesie şi unt, poţi să-ţi schimbi viaţa şi să-ţi împlineşti visul.

Locul 2 - The Curious Case of Benjamin Button
 

 
"M-am nascut in conditii neobisnuite."
Aşa începe "Strania poveste a lui Benjamin Button", o adaptare după nuvela lui F. Scott Fitzgerald, din anii 1920, despre un om care s-a născut pe la 80 de ani şi care în loc să îmbătrânească, întinereşte: Un om ca oricare altul, care nu poate ţine timpul în loc. Începând la New Orleans, la sfârşitul primului război mondial, în 1918, şi până în pragul secolului 21, parcurgând un drum neobişnuit, ca orice viaţă de om, filmul relatează povestea unui om ieşit din comun, a oamenilor şi locurilor pe care le descoperă de-a lungul acestui parcurs, a iubirilor şi despărţirilor pe care le trăieşte, a bucuriilor vieţii şi tristeţii morţii, şi a lucrurilor ce dăinuie dincolo de timp.
Paramount Pictures şi Warner Bros. Pictures prezintă o producţie Kennedy/Marshall, un film de David Fincher, "Strania poveste a lui Benjamin Button", cu Brad Pitt, Cate Blanchett, Taraji P. Henson, Julia Ormond, Jason Flemyng, Elias Koteas şi Tilda Swinton. Filmul este regizat de David Fincher. Scenariul este semnat de Eric Roth, după o poveste de Eric Roth şi Robin Swicord, bazată pe nuvela lui F. Scott Fitzgerald. Poducătorii sunt Kathleen Kennedy, Frank Marshall şi Ceán Chaffin.
Echipa realizatorilor din spatele camerei de filmat este condusă de directorul de imagine Claudio Miranda, scenograful Donald Graham Burt, monteurii Kirk Baxter şi Angus Wall şi designerul de costume, Jacqueline West. Muzica este semnată de Alexandre Desplat.


Locul 1 - The Reader



"The Reader" este inspirat din romanul lui Bernhard Schlink, publicat in 1995, care are la baza povestea unei aventuri dintre un adolescent si o femeie mai in varsta. Cei doi incep o relatie amoroasa, pasionala si intensa, care se termina brusc in momentul in care Hanna (Kate Winslet) dispare, fara nici o explicatie, din viata tanarului.

Locuri speciale pentru A Chrismas Carol, Ice Age 3 şi Avatar!

sursă: http://www.cinemagia.ro/

Ho! Ho! Ho!


Crăciun fericit alături de cei dragi şi un An Nou cu bucurii, sănătate şi fericire!




La mulţi ani!

Din Ciclul: Filme Bune şi Româneşti

"Poliţist adjectiv"
un film de Corneliu Porumboiu

În „Poliţist, adjectiv” (titlul a fost preferat titlului iniţial, „Intermediar”), un tânăr poliţist pe nume Cristi (Dragoş Bucur) are o dilema morala majora la un caz minor – cel al unui licean turnat de colegul lui ca oferă haşiş.



"Noul val al cinematografiei române câştigă şi mai mult prestigiu cu non-thrillerul cerebral al lui Corneliu Porumboiu, "Poliţist, Adjectiv". Cu filmul câştigător al premiului Camera d'Or din 2006, "A fost sau n-a fost", Porumboiu şi-a câştigat reputaţia de regizor şi scenarist cu o ureche bună pentru dialog şi un interes în vastele ramificaţii ale adevărului. Filmul său, "Poliţist, Adjectiv", are ca subiect un poliţist contemporan care supraveghează neintenţionat un tânăr bănuit că vinde droguri şi care ia lucrurile la alt nivel, ţintind spre un intelect şi o înţelegere profundă a limbajului în termeni ai autorităţii şi produsul totalitarismului." Variety.com

"Niciun festival renumit nu poate să omită din competiţie noul film al lui Corneliu Porumboiu: "Poliţist, Adjectiv". Acesta a câştigat în 2006 Camera d'Or cu "A fost sau n-a fost". Nu numai că noul său film care participă la Un Certain Regard confirmă debutul său, dar încearcă să obţină un maximum cu un minim de mijloace. Este un lucru greu de realizat dar merită toată răbdarea. Acest film subtil, fără presupuneri şi totuşi sofisticat poate părea confuz la prima vedere, dar cu expunerea la festival şi suportul critic, pare a fi destinat pentru o carieră solidă în filmele de arta." Screendaily.com



„Politist, adjectiv”
Scenariul şi Regia: Corneliu Porumboiu
imaginea: Marius Panduru
Montaj: Roxana Szel
Distribuţie: Dragoş Bucur, Vlad Ivanov, Ion Stoica, Irina Saulescu, Marian Ghenea, Cosmin Seleşi.
Premiera românească - 3 iulie 2009.
Premiul Juriului sectiunii Un Certain Regard, Cannes 2009 - Premiul FIPRESCI, Cannes 2009




"Poliţist adjectiv" reprezintă, mai presus de toate premiile câştigate, un film despre moralitate, conştiinţă, sistem contestat, dar acceptat. Un material complex, sofisticat tratat într-o manieră aparent simplă, filmul lui Porumboiu merită, cu siguranţă, aplauzele primite de public şi critici!

Pentru toată lumea care a văzut filmul: CONȘTIÍNȚĂ, (rar) conștiințe, s.f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. ♢ Conștiință socială = ansamblu de reprezentări, idei, concepții, cunoștințe, mentalități ale unei colectivități umane, care reflectă condițiile de existență ale acesteia, precum și psihologia socială a oamenilor. Conștiință de clasă = parte a conștiinței sociale care reflectă existența socială a unei clase determinate. 3. (În opoziție cu existența, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită. ♢ Caz (sau proces) de conștiință = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conștiință = remușcare, regret. ♢ Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau a legilor statului. A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conștiință = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filozofică etc. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. conscience, lat. conscientia.

"Poliţist adjectiv" face parte şi din ciclul: Dacă e Miercuri - e FRAME!

"Poliţist, adjectiv", într-un top al celor mai bune 10 filme ale anului

Pelicula "Poliţist, adjectiv", în regia lui Corneliu Porumboiu, a fost inclusă într-un top al celor mai bune 10 filme ale anului alcătuit de unul dintre criticii de la The Hollywood Reporter, informează Mediafax.




Şase critici ai publicaţiei The Hollywood Reporter au alcătuit fiecare câte un top al celor mai bune 10 filme din 2009, cele şase clasamente fiind dominate de titluri precum "The Hurt Locker", cu Ralph Fiennes şi Guy Pearce, "Sus, în aer", de Jason Reitman, cu George Clooney, şi animaţia "Deasupra tuturor" de Bob Peterson şi Pete Docter.
"Poliţist, adjectiv" apare pe locul al treilea în topul criticului Sheri Linden, după "The White Ribbon" de Michael Hanneke, filmul câştigător la Cannes în 2009, şi "District 9".
Alte titluri des menţionate în clasamente sunt "Avatar", de James Cameron, "Precious" de Lee Daniels, precum şi documentarul "The Cove" de Louie Psihoyos, ce prezintă abuzurile asupra delfinilor ce au loc într-un mic golf de lângă Taijii, Japonia.
"Poliţist, Adjectiv" este propunerea din acest an a României la premiile Oscar 2010, la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza".
Anul acesta, pentru pelicula "Poliţist, adjectiv", Porumboiu a câştigat premiul FIPRESCI şi Premiul Juriului la secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes. "Poliţist, adjectiv" a primit şi Trofeul Transilvania la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2009, urmat de premiul Age D'Or la Festivalul Internaţional de Film din Belgia.

sursă: http://www.tvr.ro/

A murit actrita Brittany Murphy

Actrita Brittany Murphy (32 de ani) a incetat din viata, duminica, in urma unui stop cardiac. Dupa cum relateaza France Presse, serviciul de urgenta a primit un apel dintr-o casa din Los Angeles care apartine sotului actritei. Potrivit primelor informatii, mama lui Brittany Murphy a gasit-o inconstienta. Tanara a fost dusa de urgenta la spital, insa la sosire s-a constat decesul.




Brittany Murphy a jucat in filmele "Tineri insuratei" ("Just married"), "Liceenele din Beverly Hills" ("Clueless"), "8 Mile" sau "Sin City". Era casatorita cu scenaristul britanic Simon Monjack.
A jucat alaturi de Michael Douglas in thriller-ul "Nicio vorba" ("Don't say a word") si a lucrat cu regizorii Quentin Tarantino si Robert Rodriguez la superproducţia "Sin City", ecranizare a romanului omonim de benzi desenate, semnat de Frank Miller.
Anul viitor, Brittany Murphy urma sa apara in pelicula regizata de Sylvester Stalone, "The Expendables".

sursa: http://www.hotnews.ro/