In fond ce e viata, viata mea?!?

Jurnalul unei fiinte greu de multumit de Jeni Acterian in lectura Oanei Pellea

Un spectacol-lectura cu multe "De ce-uri" conscute noua si cu Oana Pellea in rolul principal...cred ca i se potriveste rolul omului care isi pune intrebari...
Cartea este dominata de intrebari ca "Tu nu crezi in prietenie?", "Pentru ce toate astea?" sau "De ce traim? De ce murim?" si de afirmatii ca "Vreau sa fiu iubita si sa iubesc", "Singuratatea e ca o suferinta umana", "Citesti prea mult" sau "O sa te indragostesti de tine".
Multe asemanari in starea din Jurnalul 2003-2009 scris de Oana Pellea, dar si o mare diferenta, cel din urma e plin de speranta ca maine sau poate chiar acum e mult mai bine ca acum doua clipe inainte si asta pentru ca "Viata e o minune". Ambele jurnale nu cred ca au fost scrise pentru public. Dar ambele au multe intrebari despre viata, despre moarte, despre trairile unui actor, despre tot, multa muzica, multe carti, multe citate, o pisica, multe trairi, credinta in Dumnezeu, in Iisus, multe dezamagiri...
Cand ai multe intrebari, atunci cand ti se pare ca "Nu te ai decat pe tine" ca "Viata mea e o mare plictiseala", cand nu mai vrei sa traiesti in "cloaca asta" sau ai multe sentimente care nu te fac sa zambesti "Atunci scrieti"!


Jurnalul unei fiinte greu de multumit de Jeni Acterian - teatru radiofonic cu Oana Pellea, George Ivascu si Alice Barb.

Primul premiu la Cannes

Ionut Piturescu si-a cautat drumul catre premiul sau de la Cannes si l-a gasit!
Scurtmetrajul de 30 de minute al romanului Ionut Piturescu a obtinut vineri seara la Cannes premiul SRF (La Société des réalisateurs de films/Societatea Regizorilor) al sectiunii Quinzaine des Réalisateurs, ex aequo cu Mary Last Seen (Sean Durkin, USA). Acest premiu este cel mai important al sectiunii Quinzaine des Réalisateurs, categoria scurtmetraje.


Cautare/Quest este un film despre doi prieteni care au o caruta, drept casa, si un cal, drept tovaras. Traiesc simplu, fara lucruri impovaratoare, nu duc cu ei nici macar un ceas. Dar inca mai au timp, cum spune un vechi proverb asiatic. Fara sa se potriveasca locurilor prin care calatoresc, dispretuiti, priceputi la lucruri de care nu prea mai e nevoie in societatea de azi, ei cauta sensuri. Sau lipsa lor.

Din ciclul: Putina istorie cinematografica

Saptamana trecuta, am vorbit despre importanta si contributia la dezvoltarea cinematografiei a fratilor Lumière. In acest nou „episod”, voi vorbi putin despre ce a insemnat Georges Méliès.
Fiind unul dintre primii spectatori ai „minunii” sfarsitului de secol XIX -lea, cinematograful, banuieste importanta afacerii care se iveste la orizont si ii propune lui Antoine Lumiére sa cumpere aparatul pentru fiul sau. Acesta refuza spunandu-i ca cinematograful nu va rezista in timp pentru ca in timp se va demoda. Acesta nici nu s-a demodat, mai mult decat atat, s-a dovedit ca daca si-ar fi vandut inventia ar fi avut de pierdut foarte mult.
Méliès nu renunta la idee si cumpara de la un optician londonez, William Paul, un aparat, iar de la firma Kodak pelicula virgina, realizand ulterior primele filme. Acestea nu reprezentau nimic deosebit de cele făcute de Lumiére sau cele ale lui Edison pentru Kinetoscop.


Originalitatea lui Méliès in realizarea de filme va aparea odata cu folosirea trucajului. Folosirea acestei tehnici de filmare aste sugerata, ca mai toate inventiile din acest domeniu, de o intamplare: filmand in Piata Operei din Paris, un omibus se transforma intr-un dric. Analizand ce s-a intamplat constata ca blocarea pentru un timp a aparatului si repornirea lui, tinand cont ca circulatia vehiculelor curge, in locul omnibuzului care a trecut acum se filmeaza un dric. Astfel, in octombrie 1896 va produce filmul Escamotage d'une dame (Disparitia unei doamne), apoi in 1902 Le voyage dans la lune (Voiajul de pe luna).

Din ciclul: Putina istorie cinematografica

Pentru ca americanii spun ca ei au inventat cinematografia, pentru ca multi cred ca totul a inceput cu Fight Club sau Avatar, m-am gandit ca ar fi bine sa facem o incursiune in istoria cinematografiei. Si vom incepe cu ceea ce este cu adevarat inceputul cinematografiei.


Promoterul noii arte si industrii se poate spune ca a fost Louis Lumière. El realizeaza primele filme alegandu-si diferite subiecte hazlii din insasi fabrica familiei de aparate de fotografiat. Astfel, au fost realizate pelicule ca Tamplarul, Fierarul. Alte subiecte tot hazlii sunt alese din viata de familie: Dejunul lui Bébé, Borcanul cu pestisori rosii sau Cearta intre copii. Fratele sau Auguste Lumière, filmeaza cateva pelicule inspirate din activitatea fermierilor la proprietatea tatalui lor-Antoine Lumière, una dintre ele numindu-se Femei care ard ierburi.
Louis Lumiere s-a bazat pe realizarea de documentare. Astfel, in iunie 1895, cand proiectia cinematografica se facea numai sub titlu de experienta, el filmeaza cu ocazia Congresului de fotografie, sosirea participantilor coborand din vapor la Neuville sur Saone. Succesul obtinut de fratii Lumière cu prima proiectie cinematografica, ii determina pe acestia sa angajeze operatori care sa inregistreze pe pelicula aspecte din viata cotidiana.


Primul montaj de film il realizează Louis Lumière prin unirea a patru filme cu durata de un minut despre activitatea pompierilor (iesirea cu pompa, punerea in baterie, atacul focului şi salvarea).
Fratii Lumière, pun la punct pentru prima data un sistem de film color, unde colorarea fotogramelor alb negru se facea manual, cadru cu cadru. Aceste filme erau mai degraba filme colorate decat filme color.
In concluzie, cinematografia nu a inceput odata cu 3D-ul din Avatarul lui James Cameron, ci odata cu povestioarele fara sonor si culoare ale fratilor Lumière.

Observatie la Oscar si tanti Roz

Pentru ca Oana Pellea o sa fie alaturi de Mihai Gruia Sandu in turneu  in Canada cu "Buzunarul cu paine", spectacolul foarte aplaudat "Oscar si tanti Roz" se lasa asteptat de publicul sau, asa ca m-am hotarat sa aduc ceva din lumina si frumusetea acestui "eveniment plin de trairi". Astfel, in cele ce urmeaza o sa fie o observatie a inceputului spectacolului.
Zgomot si oameni care citesc programul spectacolului scris pe foi roz sau care-si examineaza biletele pentru a-si găsi locul in Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra. Din spate aud o frantura de conversatie ”Ai văzut-o pe regizoare (nr. Chris Simion) era ba la bilete, ba aici in sala…”, dar discutia se opreste brusc pentru ca in sala lumina se stinge. Se aude un zgomot, urmat de două voci care discuta despre fantome. “Tie ti-e frica de fantome?" intreaba una dintre ele in soaptă, insa fara sa-i raspunda la intrebare, cealalta spune pe un ton ridicat: “Aaa, nu stiu in ce am calcat”. O lumina puternica este aprinsa, iar cele doua personaje, interpretate de catre Oana Pellea si Marius Manole, se lasa descoperite de catre spectatori.


Tanti Roz, adusa de spate, isi tine in mana talpa adidasului alb pe care o examineaza, iar Oscar, intins in patul sau cu asternuturi albe de sub care se vad ambalaje de jeleuri si ciocolata, se uita la soseta ei neagra care-i vine putin deasupra gleznei. Soarele si casele desenate pe peretii camerei de spital sunt completati de florile din hartie colorata și de catre cele doua baloane care-i ilustreaza pe Tuiti si pe Alba ca Zapada. Si peretii roz ai celeilalte camere de spital sunt impodobiti cu papusi, flori din hartie colorata si ursuleti. ”Ce e aia o casa?” intreaba tanti Roz cu ceasca cu ceai in mana, iar Oscar isi ridica privirea si-i spune sec ”un copac” si-si indoaie putin manecile bluzei de pijama verde cu buzunare, nasturi si guler crem pentru a-si continua desenul, nu inainte de a bea din ceaiul cu care se ineaca. ”Crezi ca ar trebui sa ma tund?” intreaba tanti Roz, in timp ce se apleaca pentru ca Oscar sa-i poata admira parul ciufulit. Oscar o fixeaza, iar picaturile de transpiratie apar pe fruntea palida, ”Da!”, ii raspunde. ”Ne tundem impreuna?” spune tanti Roz, indesandu-si inapoi adidasul. ”Nu, eu sunt frumos aaa!” exclama Oscar, trecandu-si mana prin parul sau saten, ciufulit. In timp ce-si aseaza mai bine patura, baiatul o intreaba pe tanti Roz ”Iar facem chimioterapie?” si aceasta, cu privirea in pamant iese din camera, plecand dupa tratamentul baiatului, iar cele doua fundite roz de la rochia sa alba crapata pe ambele parti se misca in ritmul pasilor.


Acelasi zgomot de la inceputul piesei se aude si o cutie de carton se misca pana ajunge aproape de patul lui Oscar. ”A plecat?” se aude o voce ascutita si din cutie apare un baiat cu casca de protectie pe cap, iar pe sub camasa verde si pantalonii evazati cu dungi negre-gri se puteau vedea bandaje. Oscar sare din pat, isi ridica pantalonii in carouri, isi baga sosetele cu buline colorate in papucii negri si exclama: ”Bacon (interpretat de catre Cristina Casian), tu esti ca un bacon de la atatea arsuri”. Cei doi fac un concurs despre care este mai iubit de catre medicii din spital. Incep amandoi sa ridice tonul, dar Oscar concluzioneaza: ”Vrei o ciocolata?”, cotrobaie pe sub asternuturile patului si scoate o ciocolata cu alune. Bacon mananca din batonul cu ciocolata cu alune si cu gura plina propune ca amandoi sa intre in cutia de carton. Si ”Zrrrrr” ambii conduc cu mare viteza masinile imaginatiei lor, dar la primul viraj masina-cutie de carton se rostogoleste. Bacon incepe sa planga si sa geama. ”Sttt” se opreste si punandu-si degetul aratator in dreptul gurii se ascunde din nou in cutia sa de carton. Se aud picaturi de apa curgand. Tanti Roz, cu manecile indoite ale halatului sau alb trage pe holul spitalului o masa pe roti pe care se aflau perfuzii si pastile. Holul de spital este caracterizat de albul peretilor, al celor trei usi de camera si a celor doua scaune. Cutia se misca. Trece pe langa tanti Roz care este acum cu spatele la usa camerei, ajungand la perfuzia lui Oscar impodobita cu doua maimutoaie. Pe fundal se aude ”Never Grow Old” de la The Cranberries. ”La dreapta” spune pe un ton ridicat tanti Roz care ii face semn cu degetul catre directia usii, fara insa a se intoarce. Tot ea foarte serioasa, adauga ”Se crede broasca testoasa”, iar Bacon ascuns in cutia sa de carton iese din scena.