Nominalizarile pentru premiile Zmeura de Aur 2010

Actorii Robert Pattinson, Sarah Jessica Parker, Ben Affleck şi John Travolta se numără printre nominalizaţii celei de-a 30-a ediţii a premiilor Zmeura de Aur, acordate celor mai proaste filme sau prestaţii actoriceşti.
Astfel, peliculele "Transformers: Răzbunarea celor învinşi" şi "Land of the Lost" au primit, luni, câte şapte nominalizări la Zmeura de Aur, inclusiv la categoria "cel mai prost film al anului 2009". Starurile din aceste două filme, Megan Fox, respectiv Will Ferrell, au fost nominalizate la categoria "cea mai proastă interpretare feminină", respectiv "cea mai proastă interpretare masculină".



Celelalte trei pelicule nominalizate la categoria "cel mai prost film al anului 2009" sunt comedia "All About Steve", cu Sandra Bullock, filmul de acţiune "G.I. Joe: Ascensiunea Cobrei" şi comedia "Old Dogs/ Vechi tovarăşi", cu Robin Williams şi John Travolta.
Sandra Bullock reprezintă contradicția anului după ce a câștigat un Glob de Aur pentru cea mai buna actriță într-o dramă și este considerată favorită și pentru un Oscar la aceeași categorie, aceasta a fost nominalizată la categoria "cea mai proastă interpretare feminină", pentru rolul din comedia "All About Steve".
"Ea ar putea fi prima persoană care câştigă atât o Zmeură de Aur, cât şi un Oscar, în acelaşi weekend", a declarat John Wilson, fondatorul Golden Raspberry Awards, aflate în acest an la cea de-a 30-a ediţie.
La aceeași categorie ”concurează” și marea câștigătoare a premiilor Grammy din acest an, Beyonce Knowles.
La categoria similară masculină marii favoriți sunt cei trei fraţi din trupa The Jonas Brothers pentru rolurile lor din filmul "Jonas Brothers: The 3-D Concert Experience”.
Nici Robert Pattinson nu a scăpat și a fost nominalizat la categoria "cel mai prost rol secundar", pentru prestaţia lui din "Saga Amurg: Lună Nouă", iar partenera lui de platou, Kristen Stewart, concurează la categoria "cel mai prost cuplu de pe ecran", fiind nominalizată atât alături de Pattinson, cât şi alături de Taylor Lautner.
Însă, cel mai râvnit premiu este cel pentru "cea mai proastă interpretare a deceniului", unde sunt nominalizaţi, pentru varianta masculină: Ben Affleck, John Travolta, Eddie Murphy, Mike Myers şi Rob Schneider, iar pentru cea feminină: Lindsay Lohan, Jennifer Lopez, Madonna, Mariah Carey şi Paris Hilton.

 
Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 6 martie, cu o seară înainte de gala Oscar, în timpul unei ceremonii care va avea loc la Los Angeles.
Câştigătorii - decişi în urma voturilor celor 687 de membri ai Fundaţiei Zmeura de Aur - primesc un trofeu, care valorează câţiva dolari, format dintr-o zmeură aurie, pusă pe o peliculă de 8 mm ciopârţită.

5 comentarii:

lara spunea...

hmmm... nici nu ştiu cu cine să ţin! sunt atâţia...:)

Andreea spunea...

eu tin cu beyonce ca vad ca e mare amatoare de premii! aaa si cu madonna ca sa ramana DIVA!

lara spunea...

da... mă gândeam și la Paris...

Mădălina spunea...

:))
Pe lângă dezamăgirea de-a o vedea pe Sandra nominalizată (şi) aici, mă bucur totuşi să le regăsesc pe toate divele sclipicioase care-au contaminat planeta...

Aş vota pt Madonna ca să-i intre bine în cap că nu toate pot fi "produse 2în 1 sau 3 în 1",oricum se descurcă foarte bine la show-urile ei.

Andreea spunea...

aaa da corect am uitat de Paris. Filmul cu care e nominalizata aici Sandra e cam slabut, oricum nu o sa castige, pe cand la Oscar o sa-si adjudece micul omulet!

Trimiteți un comentariu