Manifest antiaplaudaci!
Sa aplaudam doar calitatea si sa facem diferenta intre valoare si mediocritate, asa a venit ideea acestui manifest antiaplaudici. Ceea ce cred eu ca este respectul fata de munca unor oameni este aceea sinceritate in a le oferi un feedback real asupra evolutiei lor.
Vreau sa cred ca e mai bine sa fii sincer in sala de teatru, decat sa aplauzi in picioare minute in sir si apoi la iesirea din teatru sau mai rau in discutiile online sa desfiintezi spectacolul respectiv. Sa fim sinceri, numai asa putem sa facem o ierarhizare corecta a valorii!
Fii parte din campania "Sa aplaudam doar CALITATEA" si voteaza pentru acest manifest!
Postări
4 comentarii:
Mă bucur să văd că ai trecut la fapte şi ai redactat manifestul.
Îmi place că manifestul tău este concis şi redă ideea sancţionării.Grafica e drăguţă şi mă duce cu gândul la aceea a site-ului "Rotten Tomatoes" şi la roşiile azvârlite de cronicari şi de cititori/useri.
La Scala din Milano,în anul 2006, tenorul Roberto Alagna a fost huiduit în timpul unei reprezentaţii "Aida" în montarea lui Zeffirelli.
Pe vremea când teatrul era o artă populară, aplauzele, ca şi huiduielile, erau sincere şi spontane.. Au rămas în istorie succese fulminante ale unor spectacole care răspundeau gustului public al vremii, cu piese ca Nunta lui Figaro de Beaumarchais sau Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand. Au rămas în legendă monştri sacri ca Alexander Moissi, Rachel, Eleonora Duse, Edouard de Max, Sarah Bernhardt, care stârneau ovaţii, orice ar fi jucat. Se cunosc şi situatii în care publicul, sau o parte a sa, a protestat vehement, atunci când i s-au contrazis asteptările.” Hernani” a stârnit, la premieră, o adevarată bătalie, iar „Sacre du printemps”, un scandal. Marele I.L.Caragiale a fost huiduit la premiera piesei “O noapte furtunoasă”, dar istoria i-a făcut dreptate şi l-a aşezat la locul potrivit, în galeria marilor clasici.La fel, şi contemporanul său,A.P.Cehov, a avut parte în 17 octombrie 1896 de huiduielile publicului.Noaptea premierei piesei "Pescăruşul" la teatrul Alexandrinsky din Petersburg a reprezentat un dezastru total, spectacolul fiind huiduit de către public (în acest caz, vina aparţinea exclusiv regizorului nepregătit pentru inovaţiile lui Cehov).
Provocările modernităţii au sfârşit prin a blaza. Astăzi, nimeni nu protestează vehement, de teama de a nu părea "depăşit". Revenind la actualitate, trebuie să ţinem seama de faptul că arta presupune întotdeauna un receptor, măsura „justei măsuri” a unui spectacol este reacţia publicului. În urma unui studiu (interpretat sociologic) efectuat de studenţii de la Facultatea de Teatru din Bucureşti, la începutul anilor 2000, s-a constatat că, în România contemporană, nu se mai pune problema huiduitului. Mai curând, se aplaudă din obligaţie. Firea tolerantă a ciobănaşului mioritic e lesne de observat şi aici:spectatorul român este, prin educaţie, plin de bun-simţ.Toţi cei chestionaţi, la debutul anilor 2000, au declarat că ei nu dezaprobă zgomotos. E uşor de bănui cât de indignaţi ar fi dacă cineva ar îndrăzni să o facă.
Spectatori care, în mod vizibil, s-au plictisit în timpul reprezentaţiei s-au foit, au şuşotit, s-au jucat intens cu celularele , se ridică, la final,în picioare, aplaudă cu îndârjire, ba chiar şi ovaţionează. Dacă stai liniştit la locul tău şi aplauzi cu moderaţie, eşti privit reprobator; dacă reacţionezi negativ, eventual provocator, stârneşti scandal.
Fie din lipsă de instruire, fie din comoditate, publicul reacţionează previzibil şi cedează, de multe ori, spiritului gregar.Mai trist este că ,din duplicitate nativă, românii aplaudă orice producţie, fără discernământ, ca apoi să-o comenteze negativ la ieşire. Asta din teama de a striga că „Împăratul este gol!”.
În concluzie, mi se pare binevenită ideea acestui gen de manifest cât şi o susţinere reală a sancţionării exceselor de orice fel sau a bovarismului artistic.
In acest caz, ma bucur ca acest manifest se poate baza pe un studiu care a fost si interpretat sociologic.
Sunt convinsa ca nu o sa se simta o schimbare radicala a situatiei, insa cred ca macar trebui creat precedentul ...
Da, ai drepate, nu putem avea mari aşteptări.
Studiul la care făceam referire în postarea anterioară a fost realizat în 2001(anchetă şi chestionare aplicate de studenţii teatrologi)şi interpretat ştiinţific de sociologul Cristian Ene.
Într-un deceniu, nu am remarcat modificări substanţiale. Spectatorii preferă să se menţină pe o linie de mijloc, nu se manifestă vădit într-o direcţie sau alta, într-o cumsecădenie prost-înţeleasă.
Oricum, şi aşa, gestul tău rămâne demn de apreciere.
O initiativa demna de aplaudat!
Trimiteți un comentariu