Si dupa ce am vazut atitudinea oamenilor din presa, nu am putut sa nu ma gandesc ca asa facem mereu: nu putem sa ne aplauda artistii in timpul vietii lor, independent de generatia din care fac parte sau daca mai sunt sau nu culmea succesului; nu putem sa ne abtinem sa nu facem din acest eveniment nefericit, un subiect pentru emisiuni din ciclul "senzational, in direct si in exclusivitate"; nu putem sa nu facem un sir de emisiuni in care sa ne spunem parerea despre adevaratul motiv si mai mult decat atat, nu-mi place ipocrizia asta, "cat de mult i-am iubit", dar oare nu-i iubeam si cand erau in viata si nu-i baga nimeni in seama?!? Intreb doar...
Acum toata lumea vorbeste despre ea. O sa mai vorbeasca cateva zile. Apoi, de doua ori pe an o sa ne amintim de ea. Si cu timpul, ne vom aminti de ea doar daca cineva din familia ei o sa anunte mass-media despre faptul ca e ziua in care s-a nascut sau in care a murit (Oana Pellea spunea intr-un interviu ca ea trebuie sa sune la televiziuni ca sa le aminteasca de Amza Pellea). Trist!
P.S. Oare este deontologic (ca tot folosim in exces acest cuvant in mass-media de azi) sa difuzam imagini cu familia sau cu oameni necunoscuti care plang, care sufera? Just asking ...
P.S. Oare este deontologic (ca tot folosim in exces acest cuvant in mass-media de azi) sa difuzam imagini cu familia sau cu oameni necunoscuti care plang, care sufera? Just asking ...
Postări
1 comentarii:
Despre morţi "numai de bine"...în fine, Dumnezeu să o ierte!
Konrad Adenauer spunea: „Trăim sub acelaşi cer, dar nici unul nu avem acelaşi Orizont.”
Fericirea, astăzi, îşi este sie înseşi povara, pentru că lipsa ei devine automat *nefericire*, pentru că criteriul performanţei impus şi într-ale spiritualităţii a ajuns să spurce fragila existenţă umană. Trăim efectele acestui darwinism social, într-o societate ticsită de imperative, printre indivizi care cer prea mult de la ei, cu o lipsă de măsură ucigaşă. Trăim, cu alte cuvinte, într-o societate bolnavă de anxietate care, la capatul unor vânători de reuşite, satisfacţii, idealuri, dacă nu cumva spunem prea mult, se prăbuşeşte sub propria greutate şi cade într-o depresie bulimică, bine întreţinută prin „strategiile fatale“ .
Mă îngrozeşte IPOCRIZIA noastră a tuturor, care ne prefacem că nu înţelegem "strategiile euforiei perpetue"...lipsa noastră de curaj ca să spunem STOP ipocriziei generalizate.
Singurul articol pe care l-am apreciat în noianul ăsta isteric, al mass-media, a fost cel de mai jos:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7583267-moartea-madalinei-manole-nu-este-nici-curajoasa-dar-nici-lasa.htm
Frumos gestul tău, ca şi în cazul articolelor despre Amza Pellea şi Adrian Pintea.
Trimiteți un comentariu