Un gand bun pentru Madalina Manole

Precum ati aflat din toate suporturile mass-media, azi, s-a stins din viata Madalina Manole. Nu vreau sa vorbesc nici despre motivul (sinucidere? as intreba simplu, de ce?) si nici despre cine si cum a gasit-o. Nu ma intereseaza nici ancheta procurorilor, cu ce ma ajuta sa stiu ca a luat nu stiu ce lichior mai putin magic, nici daca avea vreo boala incurabila si daca asta i-a cauzat depresia care a impins-o sa faca acest gest. Spun doar: un gand bun pentru ceea ce a fost Madalina Manole mai ales pentru generatiile din anii '80-'90.


Si dupa ce am vazut atitudinea oamenilor din presa, nu am putut sa nu ma gandesc ca asa facem mereu: nu putem sa ne aplauda artistii in timpul vietii lor, independent de generatia din care fac parte sau daca mai sunt sau nu culmea succesului; nu putem sa ne abtinem sa nu facem din acest eveniment nefericit, un subiect pentru emisiuni din ciclul "senzational, in direct si in exclusivitate"; nu putem sa nu facem un sir de emisiuni in care sa ne spunem parerea despre adevaratul motiv si mai mult decat atat, nu-mi place ipocrizia asta, "cat de mult i-am iubit", dar oare nu-i iubeam si cand erau in viata si nu-i baga nimeni in seama?!? Intreb doar...
Acum toata lumea vorbeste despre ea. O sa mai vorbeasca cateva zile. Apoi, de doua ori pe an o sa ne amintim de ea. Si cu timpul, ne vom aminti de ea doar daca cineva din familia ei o sa anunte mass-media despre faptul ca e ziua in care s-a nascut sau in care a murit (Oana Pellea spunea intr-un interviu ca ea trebuie sa sune la televiziuni ca sa le aminteasca de Amza Pellea). Trist!

P.S. Oare este deontologic (ca tot folosim in exces acest cuvant in mass-media de azi) sa difuzam imagini cu familia sau cu oameni necunoscuti care plang, care sufera? Just asking ...

1 comentarii:

Mădălina spunea...

Despre morţi "numai de bine"...în fine, Dumnezeu să o ierte!
Konrad Adenauer spunea: „Trăim sub acelaşi cer, dar nici unul nu avem acelaşi Orizont.”

Fericirea, astăzi, îşi este sie înseşi povara, pentru că lipsa ei devine automat *nefericire*, pentru că criteriul performanţei impus şi într-ale spiritualităţii a ajuns să spurce fragila existenţă umană. Trăim efectele acestui darwinism social, într-o societate ticsită de imperative, printre indivizi care cer prea mult de la ei, cu o lipsă de măsură ucigaşă. Trăim, cu alte cuvinte, într-o societate bolnavă de anxietate care, la capatul unor vânători de reuşite, satisfacţii, idealuri, dacă nu cumva spunem prea mult, se prăbuşeşte sub propria greutate şi cade într-o depresie bulimică, bine întreţinută prin „strategiile fatale“ .

Mă îngrozeşte IPOCRIZIA noastră a tuturor, care ne prefacem că nu înţelegem "strategiile euforiei perpetue"...lipsa noastră de curaj ca să spunem STOP ipocriziei generalizate.

Singurul articol pe care l-am apreciat în noianul ăsta isteric, al mass-media, a fost cel de mai jos:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7583267-moartea-madalinei-manole-nu-este-nici-curajoasa-dar-nici-lasa.htm

Frumos gestul tău, ca şi în cazul articolelor despre Amza Pellea şi Adrian Pintea.

Trimiteți un comentariu