Vorbeşte fluent germana, engleza şi franceza şi se pricepe să mimeze discursuri în italiană. În 2009 a devenit cunoscut publicului internaţional după ce a fost recompensat la Cannes cu premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul carismaticului ofiţer SS Hans Landa din filmul "Ticăloşi fără glorie" al regizorului american Quentin Tarantino. Pentru acelaşi rol a primit şi o nominalizare la ediţia 2010 a Globurilor de Aur. Vorbim despre actorul austriac Christoph Waltz (53 de ani).
În 2010, actorul austriac îl va întruchipa pe părintele psihanalizei Sigmund Freud în "The Talking Cure", cel mai recent proiect cinematografic al regizorului canadian David Cronenberg. În acest film, Christoph Waltz va juca alături de britanica Keira Knightley. Acţiunea se bazează pe piesa de teatru cu acelaşi titlu scrisă de dramaturgul britanic Christopher Hampton.
sursă: http://www.tvr.ro/
Actorul-revelaţie Christoph Waltz în rolul lui Sigmund Freud
Publicat de
Andreea
on marți, 5 ianuarie 2010
Etichete:
Cinema
3 comentarii:
Am reuşit să-l văd în "Inglourious Bastards" şi m-am îndrăgostit pe loc de el.
Tarantino a descoperit un actor genial,singurul capabil să întruchipeze un personaj aproape neverosimil:un fel de esenţă a ofiţerului nazist poliglot.
Prosit, Herr Waltz!
Cu siguranta o sa castige si Oscarul anul acesta!
Chiar m-aş bucura!
Gott sei Dank! (Slavă Domnului!)
Trimiteți un comentariu