Pelicula "All the King's Men/ Toţi oamenii regelui" (2006), în care Sean Penn joacă rolul principal, ocupă primul loc în topul celor mai mari eşecuri cinematografice din ultimii cinci ani, alcătuit de Forbes.
Pentru a alcătui acest top, experţii revistei Forbes au analizat acele filme în care au jucat actori de renume - Sean Penn, Eddie Murphy, Mike Myers etc -, dar care nu au reuşit să obţină încasări suficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile de producţie. În privinţa încasărilor, experţii Forbes au luat în calcul doar veniturile obţinute din vânzările de bilete în sălile de cinematograf, nu şi pe cele rezultate din vânzările de DVD-uri sau ale drepturilor de televiziune. Ei nu au inclus însă nici costurile de publicitate, care reprezintă adeseori o treime din bugetul unui film.
În 2006, versiunea cinematografică a romanului "All The King's Men", de Robert Penn Warren, părea să fie un proiect care va avea succes. Studiourile Sony au obţinut semnăturile actorilor Sean Penn şi Kate Winslet pentru a juca în film. James Gandolfini, starul din serialul TV "Clanul Soprano", şi Jude Law au semnat şi ei pentru acest proiect cinematografic, iar Steven Zaillian, autorul scenariilor unor filme de succes, precum "Lista lui Schindler" şi "Misiune: Imposibilă", a semnat scenariul şi regia acestui lungmetraj.
Însă ceva nu a funcţionat. Cronicile pentru acest film au fost teribil de dure. Joe Morgenstern, de la The Wall Street Journal, a scris că acest film "nu are centru, nu are coerenţă, nu are suflet şi nici ruşine". Nici încasările nu au fost strălucitoare. Filmul a vândut bilete în valoare de doar 9 milioane de dolari pe plan mondial, deşi a avut un buget de 55 de milioane de dolari. Cu alte cuvinte, filmul nu a reuşit să recupereze aproximativ 84% din cheltuielile de producţie.
Starurile nu sunt întotdeauna vinovate de eşecul unui film. De cele mai multe ori, filmele nu au succes din cauza unor probleme organizatorice apărute pe parcurs, de la scrierea scenariului până la transpunerea pe marele ecran. Cu toate acestea, actorul principal reprezintă imaginea oficială a filmului şi acesta va trebui "să încaseze" criticile dure atunci când pelicula în care joacă nu are succes.
Dennis Quaid s-a situat pe locul al doilea în acest clasament. Filmul "The Express", din 2008, despre primul jucător de culoare câştigător al Heisman Trophy, a avut încasări de 10 milioane de dolari, pentru un buget de 40 de milioane de dolari.
Filmul "Stay/ Rămâi cu noi", avându-i în distribuţie pe Ewan McGregor şi pe Naomi Watts, ar fi trebuit să fie un thriller psihologic intens. Filmul a avut încasări de 8 milioane de dolari pe plan mondial, iar IMDB a raportat un buget de producţie estimat la 50 de milioane de dolari, însă această sumă pare mult prea mare. Specialiştii revistei Forbes au preferat să ia în calcul un buget de 30 de milioane de dolari, aşa cum au anunţat producătorii de la News Corp, însă, chiar şi aşa, filmul nu a reuşit să recupereze aproximativ 73% din cheltuielile de producţie.
sursă: http://www.tvr.ro/articol.php?id=75881&c=720
Cel mai mare eşec cinematografic din ultimii 5 ani - "All the King's Men"
Publicat de
Andreea
on marți, 26 ianuarie 2010
Etichete:
Cinema
1 comentarii:
ăştia nu au văzut faţa perfectă a lui Jude Law?:)
Trimiteți un comentariu